Pensionar din Bistrița, prins băut și fără permis la volan pe un drum rural

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un bistrițean de 64 de ani și-a imaginat că poate conduce în siguranță pe un drum rural chiar dacă era băut și avea permisul suspendat. Omul s-a înșelat însă, pentru că și acolo un echipaj de poliție organiza filtre și verifica autoturismele. Acum s-a ales cu dosar penal și multe drumuri pe la poliție, procurori si apoi în instanță. Doar vârsta ar putea fi un atuu în cazul unei pedepse mai drastice.

Pensionarul a fost oprit de polițiștii din Lechința luni,  25 martie, în cadrul unor  acțiuni de monitorizare a traficului rutier pe un drum comunal din Sânmihaiu de Câmpie.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul, în vârstă de 65 de ani, din Bistrița, avea suspendat dreptul de conduce pe drumurile publice. iar rezultatul testării etilotest a fost 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dată fiind alcoolemia omul a fost condus înapoi la Bistrița, însă la Spital, pentru recoltarea de probebiologice pentru determinarea alcoolemiei.

”În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința continuă cercetările în acest caz” a informat IPJ BN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa