Un copil de doar 5 anișori și-a pierdut viața duminică după ce a căzut în fosa septică a unui Cămin Cultural din comuna Matei. Copilașul a fost extras din fosă în stare de inconștiență și din păcate resuscitarea făcută de echipajul SMURD sosit la fața locului n-a reușit să-l readucă la viață.
Nenorocirea s-a petrecut duminică după amiaza în localitatea Fântânele, comuna Matei, la Căminul Cultural, în circumstanțe încă neclare. Se pare că micuțul s-ar fi cățărat într-un nuc, însă s-a dezechilibrat si ar fi cazut peste o fosă septică, al carui capac ar fi cedat. Copilul a fost scos din fosa plină cu apă și materii reziduale, însă n-a mai putut fi resuscitat:


Un telefon la 112 care a anunțat accidentul a antrenat către locul dramei mai multe echipaje SMURD dar și un elicopter de intervenție. Potrivit ISU în momentul în care echipajele au ajuns la fața locului copilul era scos din fosă, inconștient și fără semne vitale. Din nefericire, trupului micuțului nu a răspuns la manevrele de resuscitare, așa că medicii au trebuit să-i declare decesul.
Polițistii au anunțat că au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii teribilului accident









