O agresiune care a avut loc în stradă în Maieru chiar în fața unui bar din localitate vineri noaptea i-a trimis pe agresori, trei bărbați din localitate, după gratii, în arestul poliției din Bistrița pentru 24 de ore.
Bătaia, înregistrată de camerele de luat vederi din zonă a ajuns pe rețelele de socializare: în imaginile distribuite pe facebook dar și pe tik-tok se poate vedea cum victima, despre care s-a aflat ulterior ca este un tânăr de 26 de ani din localitate, este bătută de trei bărbați până cade la pământ. În scena apare și o tânără despre care poliția susține că ar fi participat la agresiune.POlițiștii spun că agresorii sunt din Feldru și Sângeorz Băi.
La agresiune ar fi participat și o femeie
Polițiștii au identificat bătăușii și i-au reținut duminică, 12 octombrie. După audieri i-au trimis să-și petreacă noaptae în arestul poliției din Bistrița: ”La data de 12 octombrie, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a trei bărbați cu vârste cuprinse între 43 și 28 de ani, din Sângeroz-Băi și Feldru. Aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 10 octombrie a.c., cei trei, în timp ce se aflau în proximitatea unui local public din localitatea Maieru, împreună cu o femeie, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 26 de ani din Maieru. Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit” a precizat Inspectoratul Judetean De Poliție într-un comunicat de presă.
În urmă cu două săptămâni, o altă bătaie de stradă, înregistrată de camerele de luat vederi stradale din Sangeorz Bai, s-a lăsat tot cu reținerea pentru 24 de ore a bătăușului. În acel caz doi bărbați supărați pe un replica data pe facebook au intrat în biroul unui bărbat, administrator de firmă, pentru a-i cere explicații. Povestea s-a încheiat cu o bătaie în stradă, o noapte la poliție cu dosarul penal aferent plus o împăcare ulterioară pe facebook. Bistrița Express a relatat despre caz aici:
Un comentariu pe facebook- cauza bătăii în stradă de la Sângeorz Bai. Agresorii au intrat în biroul celui care a făcut comentariul pentru a-i cere socoteală
Sursa foto: Mesager24.ro










