Mai mulți elevi de la Liceul Tudor Jarda din Bistrița au fost agresați fizic în cursul nopții într-un hotel din Deva de un turist clujean, cazat în aceeași unitate hotelieră, enervat de gălăgia pe care ar fi făcut-o adolescenții. Polițiștii hunedoreni au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, după ce au fost solicitați să intervină printr-un apel la 112 a recepționerei.
Episodul ar fi avut loc în noaptea de 21 spre 22 octombrie 2025, după ora 1,00. Potrivit IPJ Hunedoara în jurul orei 01:30, polițiștii au fost sesizați prin 112 de o angajată a unui hotel din municipiu care a reclamat că un grup de elevi cazați în unitate a fost agresat fizic de un bărbat cazat, de asemenea, în incinta hotelului. ”La fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 31 de ani, profesoară și dirigintă a unui grup de patru elevi, cu vârste de 15 ani, veniți din municipiul Bistrița într-o excursie școlară. Aceasta a relatat că, în jurul orei 00:35, în timp ce minorii se aflau în camera lor, au fost agresați fizic de un bărbat de 42 de ani, din județul Cluj, cazat în același hotel, care ar fi fost deranjat de zgomotul produs de elevi. În cauză, polițiștii din Deva au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul” a precizat un comunicat de presă al IPJ Hunedoara postat pe site-ul instituției.
Inspectoratul Scolar BN informat despre incident
Liceenii de la o clasă a IX-a de la Liceul de Muzică Tudor Jarda erau în excursie cu colegii si profesorii, organizată prin ”Școala altfel” si cazati la hotel atunci când s-a întâmplat incidentul.
Bărbatul din Cluj ar fi dat pur si simplu buzna în camera în care erau cazate fetele, care primiseră în vizita și alți colegi, iar usa rămăsese descuiată. Potrivit relatărilor adolescentilor individul l-ar fi prins de gât pe unul dintre tineri, iar pe o adolescenta ar fi tras-o de mână. Inspectorul școlar general Vasile Steopoaie a explicat pentru Bistrița Express ca a fost informat în legatură cu episodul din totelul hunedorean a doua zi la ora 8 dimineața: ” elevii sunt bine acum, nu au fost răniți, am discutat atât cu profesoarele însoțitoare cât si cu reprezentanti ai poliției de întreaga situație. Excursia a fost aprobată, vom face o analiză a ceea ce s-a întâmplat ulterior”









