Terenul din Bistrița unde a funcționat Teraplast până în 2011 a fost vândut unei companii de construcții

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

TeraPlast și-a anunțat investitorii că a perfectat vânzarea terenului fostei fabrici din Bistrița a companiei, unde a funcționat înainte de relocarea în Sărățel către FAR Foundation, o companie de construcții din Bistrița-Năsăud.

Prețul vânzării terenului din strada Zefirului din apropierea fostei Uzine Termice a fost de 2,71 milioane de euro, potrivit comunicatului transmis de TeraPlast Grup. Compania a mai avut de-a lungul timpului proiecte pentru acest teren, părăsit îmn 2011 după relocare, inclusiv unul de construcție de blocuri de locuințe în asociere cu firme de profil, însă acestea nu s-au concretizat.

În cele din urmă tranzacția a fost realizată cu FAR Foundation, companie românească cu peste 15 ani de tradiție și experiență solidă în domeniul construcțiilor civile și industriale. informează Teraplast Grup.

Dorel Goia: vindem către o companie româneasca ce are forta financiara de a dezvolta aici un mic orasel, aproape de ceentrul Bistriței”

„Prin această tranzacție închidem un capitol care, din punct de vedere operațional, nu mai avea sens pentru noi și transformăm un teren nefolosit într-o sursă concretă de lichiditate. Ne-am dorit de mult să vindem acest teren, însă am preferat să așteptăm momentul potrivit: o ofertă corectă și un proiect care să aibă substanță, să aducă valoare reală comunității. A contat mult și faptul că autoritățile locale au avut aceeași abordare, susținând prin PUZ o dezvoltare corectă a zonei. În plus, vindem către o companie românească, cu experiență în construcții și cu forța financiară necesară pentru a dezvolta un proiect amplu, un mic orășel, foarte aproape de centrul orașului Bistrița. În acest fel, terenul reintră în circuitul economic și contribuie la o dezvoltare urbană sănătoasă, într-o zonă centrală, în beneficiul locuitorilor orașului”, a precizat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație Teraplast.

Comunicatul TeraPlast precizează și că vânzarea terenului face parte din strategia Grupului Teraplast de utilizare eficientă a capitalului, prin valorificarea activelor care nu mai susțin obiectivele operaționale și financiare ale companiei.Compania consideră că această tranzacție susține disciplina financiară a Grupului și contribuie, totodată, la dezvoltarea economică și urbană a zonei.

Foto: Google maps

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa