Percheziții cu mascați la Primăria Chiuza: polițiștii suspectează fraudă cu ajutoare de încălzire (VIDEO)

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Percheziții cu mascați în această dimineață la sediul Primăriei din Chiuza și la mai multe locuințe din comună a polițiștilor de la Criminalitatea Economică sub coordonarea unui procuror a Tribunalului BN. Suspiciunile polițiștilor vizează fapte extem de grave: delapidare, fals material, fals în înscrisuri oficiale, însușire de bani din ajutoarele de încălzire în numele unor localnici care n-au făcut cerere și în locul cărora au încasat banii, dar și organizarea unui grup infracțional care ar fi orchestrat totul.

Polițiștii spun că grupul infracțional format dintr-un ”lider și angajații lui” ar fi obținut 280 de mii de lei din toată înșelătoria, care a inclus falsificare de semnături pe state de plată.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de poliție faptele ar fi fost comise în intervalul octombrie 2024 până în prezent: ” în contextul acordării unor ajutoare pentru încălzire, persoanele vizate de comiterea faptelor ar fi falsificat înscrisuri, în baza cărora ar fi solicitat ulterior sume de bani în numele unor persoane îndreptățite sau nu să le primească, dar care nu ar fi formulat astfel de cereri. Ulterior, pe statele de plată, membrii grupului ar fi contrafăcut semnăturile persoanelor care apăreau ca fiind solicitante și și-ar fi însușit diverse sume de bani .Astfel, sumele achitate către instituție, în perioada 2024-2026, sunt în cuantum total de 279.560 de lei, urmând a fi stabilit prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor.

Procurorul de caz a emis 6 mandate de percheziție în cazul a 6 persoane la locuințele cărora s-au făcut percheziții, dar și câteva mandate de aducere:

Comunicatul integrat al Poliției Bistrița-Năsăud

”PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE FRAUDĂ PRIVIND AJUTOARELE DE ÎNCĂLZIRE

Astăzi, 20 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pun în executare 6 mandate de percheziție la sediul unei instituții publice și domiciliile unor persoane fizice din Bistrița-Năsăud. 

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna octombrie 2024, în cadrul instituției publice vizate, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat format din liderul grupului și alte cinci persoane, toți angajați ai acesteia.

Astfel, în perioada octombrie 2024-ianuarie 2026, în contextul acordării unor ajutoare pentru încălzire, persoanele vizate de comiterea faptelor ar fi falsificat înscrisuri, în baza cărora ar fi solicitat ulterior sume de bani în numele unor persoane îndreptățite sau nu să le primească, dar care nu ar fi formulat astfel de cereri.

Ulterior, pe statele de plată, membrii grupului ar fi contrafăcut semnăturile persoanelor care apăreau ca fiind solicitante și și-ar fi însușit diverse sume de bani. Astfel, sumele achitate către instituție, în perioada 2024-2026, sunt în cuantum total de 279.560 de lei, urmând a fi stabilit prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor.

Pe parcursul zilei de astăzi, 20 februarie, vor fi puse în aplicare mandate de percheziție auto și de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

La acțiune participă luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Bistrița-Năsăud, precum și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa