Două altercații care au degenerat în bătaie au ajuns în atenția polițiștilor miercuri după amiaza, respectiv seara, la Năsăud și apoi la Bistrița.
În Năsăud două grupuri s-au luat la bătaie în jurul orelor 13,00 pe o terasă în timp ce așteptau ca judecătorii să se pronunțe într-o cauză aflată pe rolul instanței. În scandal au vociferat, și-au aruncat vorbe grele și s-au încăierat șase bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani, o parte din Maramureș (comuna Iueud) și o alta din Mogoșeni și Florești. În grupul scandalagiilor s-au aflat și două femei de 27 și 44 de ani, cercetate și ele pentru tulburarea liniștii publice. Polițiștii năsăudeni au intervenit pentru aplanarea conflictului și i-au transportat la secția de poliție pentru cercetări pe cei implicați, arată un comunicat de presa al IPJ. După prima rundă de cercetări, trei bărbați de 19, 21 și 43 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore și și-au petrecut noaptea la poliție. Ei urmează să ajungă astăzi în fața unui judecător cu propuneri de luarea unor măsuri preventive.
La câteva ore după incidentul de stradă de la Năsăud, polițiștii au fost chemați la un alt scandal stradal, de data aceasta la Bistrița, în zona Blocului Lamă. Șase tineri cu vârste între 17 și 24 de ani au făcut un circ de pomină, cu încăierare în plină stradă. După ce au fost alertați prin 112, polițiștii au aplanat conflictul și i-au condus pe câțiva dintre tineri pentru declaratții la poliție. Trei au ajuns la UPU pentru investigații după altercație, doi dintre aceștia fiind internați în Spitalul Județean de Urgență pentru supravegherea evoluției.








