Situația conflictuală din Telciu generată de refuzul unei mari părți din comunitate de a deveni clientul furnizorului judetean de apă, după ce comuna a deținut propria rețea de apă potabilă, amenință să escaladeze odată cu deciziile de debranșare a mai bine de 800 de familii, trimise de Aquabis, secondat de un executor judecătoresc.
Oamenii sunt furioși că administrația comunei i-a înscris fără să-i consulte în ADI Apă Canal si a acceptat predarea rețelei gata construite la începutul anilor 90 cu sprijinul unei comune partenere din Elveția la Aquabis, iar deconturile au venit deja.
Luni, 23 august zeci de locuitori ai comunei au ieșit furioși să blocheze DN 17 o soluție disperată în încercarea de a opri cele peste 800 de debranșări. Au reușit inițial să blocheze un sens de mers, însă sosirea jandarmilor și polițiștilor în zonă a împiedicat acțiunea lor. Furioși, oamenii au cerut Aquabis, firma aflată în subordinea Consiliului Județean dar și presedintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan să vină la fața locului, așa cum se poate vedea din înregistrarile video publicate pe site-ul Diaspora Europeană. Pe înregistrări se aude cum oamenii îi reproșează presedintelui Moldovan că a știut să-și numească fratele director general adjunct al Aquabis-ului, dar fuge de răspundere când trebuie sa dea explicații.
Singurii oficiali veniți la fața locului au fost prefectul Stelian Dolha, prezent și duminică în comună, care a și stat de vorbă cu protestatarii, dar și subprefectul Decsei Attila, așa cum se poate vedea în înregistrarile postate de Diaspora Europeană. Dolha i-a invitat la Prefectură marți pe reprezentanții protestatarilor și a propus să medieze o întâlnire cu Aquabis si conducerea Consiliului Județean pentru găsirea unor soluții amiabile.
Războiul comunicatelor: Aquabis vorbeste de executor, Consiliul Județean pasează răspunderea la ADI Apă Canal
Aquabis nu a trimis încă executorul și jandarmii pentru debranșarea celor peste 800 de gospodării, însă insista ca respectă legea si că singura soluție a rămas debranșarea. Le reaminteste totodata protestatarilor ca legea starii de alerta, cea care interzice debransarile în aceasta perioada nu li se aplică, pentru simplu motiv că cele peste 800 de familii nu sunt clienți, pentru că n-au dorit să încheie contracte.
De cealaltă parte Consiliul Județean Bistrița-Năsăud , acționarul majoritar al Societății judetene de apă și canal deține 95,56 % din acțiuni, potrivit site-ului Aquabis, pasează responsabilitatea în toate direcțiile. Prin purtătorul de cuvânt Mihaela Ivan susține că Telciu, prin Consiliul Local a aderat de bună voie în decembrie 2007 la ADI Apă Canal și a devenit acționar Aquabis în 2008 și a delegat gestiunea serviciului de alimentare cu apa si canalizare către Aquabis (nn cota de participare a Telciului la actionariatului Aquabis este infima de 0,17% potrivit site-ului Aquabis la fel si posibilitatea de a lua decizii).
Comunicatul aminteste si de ADI Apă Canal cu cele 59 de UAT-uri și pretinde că asociatul majoritar nu este în măsură să ia decizii, dar atrage atenția că pe parcursul derularii Masterplanului II Apă Canal orice tretragere ar pune în pericol investiția : ”Așadar, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu este în măsură să ia decizii asupra acestei situații, însă, ca în toate comunele din Bistrița-Năsăud, ne dorim ca aceasta să fie gestionată respectând legea și să se țină cont de derularea în acest moment a celui mai mare contract din istoria județului, Masterplanul de Apă-Canal II, prin care majoritatea cetățenilor din Bistrița-Năsăud să beneficieze de servicii de apă și canalizare. Orice retragere a unei autorități locale din proiect, respectiv nerespectarea acestei condiționalități, poate să pună în pericol implementarea investiției.”.
În plus trimite pe toti cei care vor explicatii legale explicit la directorul general al Aquabis, Ioan Șandru, fără să sufle o vorbă despre celălalt director general, cel adjunct, care este nimeni altul decât fratele presedintelui CJ Radu Moldovan, Macarie Moldovan, ajuns în funcție în 2019 printr-un concurs lipsit de orice transparență în care a fost unic candidat.
Situația detensionată pentru o zi
Prefectul Dolha și subrefectul Decsei au fost singurii oficiali care s-au dus să discute luni cu protestatarii într-o încercare de detensionare a situației : ”În urma discuțiilor purtate cu protestatarii, conflictul a fost detensionat temporar, o delegație din rândurile lor fiind invitată pentru discuții cu reprezentanții operatorului județean si Consiliului Județean, acționarul majoritar al Aquabis. Prefectul Stelian Dolha, în calitate de mediator, a convocat pentru marți, 24 august, o întâlnire la Instituția Prefectului, la care sunt invitați pentru discuții menite sa menite sa detensioneze pe termen lung conflictul care treneaza de mai multe săptămâni pe reprezentanți ai Consiliului Județean, în calitate de acționar majoritar, conducerea Aquabis, ai Primăriei Telciu, Jandarmeriei, Poliției, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și reprezentanți ai societății civile”. Conducerea Instituției Prefectului le-a transmis celor de la Aquabis si Consiliului Judetean că varianta comunicatelor în loc de discuții nu e o soluție: ”Apreciem că varianta comunicatelor de presă nu este o soluție în asemenea situații complexe cum este cea de la Telciu și asteptăm ca responsabilii părților implicate în acest conflict să găsească o soluție amiabilă de rezolvare”.









