Confruntată cu valul de scumpiri fără precedent a electricității, gazului, dar și a substanțelor folosite pentru tratarea apei, Aquabis estimează reflectarea în tarife a scumpirilor abia din luna martie, probabil din aprilie. Directorul general al Aquabis Ioan Șandru a susținut joi într-o conferință de presă că managementul societății intenționează să folosească o linie de credit pentru a supraviețui valului de scumpiri și a putea sa furnizeze apă de calitate ”24 de ore din 24” și că majorarea tarifelor apă-canal va fi făcută abia după ieșirea din iarnă, pentru a nu împovăra și mai mult populația.
”Din vară energia electrică a început s-o ia razna, noi am căutat să ne menţinem, să furnizăm servicii de apă şi canalizare tot anul, fără să umblăm la costuri. Au venit sărbătorile, toată lumea e necăjită pentru că au început să încheie contractele la energie electrică, la gaz. Când am văzut că au de plătit de 2-3 ori mai mult, noi ne-am retras de pe ordinea de zi propunerea cu acea mărire de tarife pe care o demarasem. Asta, pentru a lăsa populaţia să-şi facă sărbătorile în linişte sau să iasă cât de cât din iarnă. Pentru că e foarte greu pentru toţi ca dintr-o dată să se scumpească factura de gaz și cea de energie electrică mai ales iarna. Nu a fost uşor pentru noi, pentru că nu putem spune că ajungem pe profit, iar din profit trebuie să acoperim ratele pe care le avem la cofinanţări pe programe mai vechi. Totuși va trebui să începem să ne facem calcule, pentru că vrem să furnizăm în continuare servicii de alimentare cu apă pentru toată lumea, 24/24, dar să furnizăm şi servicii de calitate ” a declarat Ioan Șandru.
Furnizorii substanțelor reziliază contractele, prețurile la energia electrică a luat-o razna
Directorul Aquabis a vorbit și de creșteri monstruoase a prețului la energia electrică, în condițiile în care jumătate din costul facturilor la apă proveneau și până acum din costurile energiei electrice. Practic față de un tarif de 217 lei MW plătit la începutul anului, Aquabis s-a trezit la ultimele licitațiI pe piața de energie de prețuri de 1815 lei/ MW, Adica de 8 ori mai mari. Practic, Aquabis a plătit numai anul trecut pe energie electrică jumătate din ce a facturat , numai anul trecut costurile cu energia au fost de 25,5 milioane lei, jumătate din suma facturată. Situația este aproape la fel de critică complicată și la gaz, folosit în principal pentru stația de epurare: ” Gazul nu s- a lăsat mai prejos . Îl cumpăram cu 233 lei pe metrul cub , acum îl plătim cu 700 lei/. Se folosește la Staţia de Epurare la nămol). Cam 200 de metri cubi pe an.”
Iar lista scumpirilor antrenate în principal de scumpirile la energie continuă: substanțele folosite pentru tratare au prețuri ieșite din tipare ” Și sulfatului de aluminiu, o substanță care limpezește apa a cunoscut creșteri spectaculoase. Furnizorul din Oradea a anunțat rezilierea de contract pentru ca prețul actual e de cateva ori mai mare decat cel de contract … Policlorura de aluminiu are un preţ de 3020 lei/t de la 2420 lei/t. Preţurile s-au mărit şi la clor, la sulfat etc. De asemenea, la Apele Române factura luna este de 170.000 lei pentru apa brută.”a mai spus Șandru.
Tarifele Aquabis ar putea crește cu 15% chiar 20 %
Directorul Aquabis susține că tarifele companiei de apă și canal nu vor fi majorate până în martie-aprilie. Potrivit acestuia, demersurile de fixarea a noilor tarife, care includ obținerea de avize de la ANRSE și alte organisme ar urma să dureze cam două luni, o posibilă creştere ar putea fi resimţită în factură de populaţie prin luna aprilie. ” Până facturezi va ieși lumea din iarnă. ”. „Sunt numai creşteri, pentru asta, va trebui într-un viitor destul de apropiat să ne gândim ce facem cu tariful, pentru că altfel nu putem acoperi toate aceste creşteri. Va trebui să mergem cu documentele şi să justifici cât este real metrul cub de apă potabilă şi metrul cub de canalizare epurată, transport- distribuţie să mergem la Ministerul Investiţiilor.(..) şi Proiectelor Europene cu care avem contract semnat din 24 martie 2020 pe Programul Operaţional Infrastructură Mare şi la ANRSC”, acolo avem o co-finanțare ” a mai spus Șandru.
Acesta nu a putut preciza cât de mari vor fi creșterile, pentru ca Aquabis nu a finalizat calculele, însă la insistența ziariștilor a vorbit despre un plus de 15 % sau ușor peste: ”În prezent, tariful pentru populaţie este de 8,62 lei/metru cub (apă potabilă şi canalizare), calculele nu sunt finalizate, nu stim daca vor fi 10 sau 15 % sau 20 %, dar nu pot sa spun ”sub nicio formă prețul nu se va dubla”. S-ar putea sa treaca peste 10 lei , dar nu stim încă. Ianuarie niciun caz, pana se aprobă, sa zicem ca va fi luna martie, până se plăteste aprilie sau final de aprilie.” a răspuns Ioan Șandru.









