Supercom și ADI Deșeuri au făcut calendarul anual pentru campaniile gratuite pentru deșeurile voluminoase din 2022

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

ADI Deșeuri împreună cu Supercom anunță continuarea și în 2022 a campaniile GRATUITE de colectare a deșeurilor voluminoase și a celor vegetale în județul Bistrița-Năsăud

Pe parcursul anului 2022 municipiul și cele trei orașe vor avea 6 campanii gratuite în timp ce pentru zona rurală vor exista 4 astfel de campanii în care ridicarea se va face cu titlu gratuit.

Potrivit unei postări făcute de director ADI Deseuri, Cristian Niculae a scris pe facebook cum se va derula campania: ”în Bistrița, Beclean, Năsăud, Sângeorz Băi + localități componente, vor fi 6 campanii GRATUITE în lunile: februarie, aprilie, iunie, august, octombrie, decembrie; În mediul rural, deșeurile voluminoase vor fi colectate în cadru a 4 campanii gratuite de colectare, în lunile: februarie, aprilie, august, decembrie”.

Pentru deșeurile vegetale vor exista în schimb două  campanii gratuite de colectare atât în mediul urban cât și în mediul rural, în perioada: martie – aprilie – campania de primăvară, octombrie – noiembrie – campania de toamnă.

În schimb, în afara acestor campanii gratuite,  locuitorii județului pot depune deșeurile voluminoase, deșeuri provenite din construcții sau deșeurile electrocasnice în cele 5 centre la nivelul județului Bistrița-Năsăud:

Bistrița – 2 centre de colectare: – pe str. Narciselor, lângă fostul Netex,  În Viișoara, lângă Complex Heidenfeld.

În județ, centrele de colectare sunt amplasate în: – Beclean – în cadrul Stației de Transfer la ieșirea spre Braniște; – Năsăud – în cadrul Stației de Transfer lângă depozitul Lukoil; – Sângeorz-Băi – în cadrul Stației de Transfer de lângă cariera Cormaia;

Deșeurile voluminoase și cele electrocasnice predate la aceste centre se preiau GRATUIT de operatorul de salubritate; Deșeurile provenite din construcții se preiau la aceste centre GRATUIT în limita a 200 kg / an / gospodarie, informează ADI Deșeuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa