Un tânăr de 21 de ani din Budacul de Jos care ar fi trebuit să se afle în arest la domiciliu este acuzat de polițiști de evadare , după ce a fost prins conducând pe un drum din comuna sa. În plus escapada fără permisiunea ofițerilor judiciari are si circumstanțe agravante, pentru că șoferul evadat de acasă nu avea nici permis de conducere, iar mașina era și neînmatriculată.
Tânărul a fost trimis acum în arestul poliției de unde va ajunge doar in fața judecatorilor pentru un mandat de arest după gratii. Tânărul, care a fost prins în mai multe ocazii conducand fără permis de conducere, ultima data după ce a accidentat o alta mașină, e acuzat acum și de ” încălcarea cu rea-credință a obligațiile dispuse, de a părăsi locuința fără a avea încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă, conducere pe un drum comunal din localitate de domiciliu a unui autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule..Cercetările în acest caz sunt continuate de către Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale”.
Nu e nici pe departe un caz izolat cel de la Budacu de Jos, polițiștii confruntându-se frecvent, în lipsa mijloacelor electronice de monitorizare, cu astfel de situații.
Citeste si:










