Momente de tensiune greu de descris în această după amiază în Sântioana, comuna Mărișelu, acolo unde un incendiu s-a extins și a cuprins patru case. Au explodat mai multe butelii iar șase oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce-au făcut atacuri de panică atunci când și-au văzut casele în flăcări.
În momentul în care pompierii militari au ajuns la fața locului incendiul se manifesta deja generalizat, extins din cauza vântului puternic la patru gospodării învecinate.
Primii care au sărit în ajutorul oamenilor disperați au fost voluntarii de la SVSU Mărișelu, care aveau în dotare mașină de stingere incendii, sprijiniți de localnicii care s-au adunat în grabă să stingă focul, apoi li s-au alăturat voluntarii din serviciile de urgență din comunele din apropiere: Monor, Șieu, Șieuț dar și șase autospeciale de intervenție de la Bistrița


Pompierii militari vorbesc despre o mobilizare generală a localnicilor care, sub coordonarea comandantului intervenției, au reușit să limiteze extinderea și mai mare a incendiilor : ”voluntarii și localnicii au sprijinit consistent eforturile echipajelor specializate alocate la locul solicitării. Chiar dacă intervenția a fost una riscantă, mai multe butelii depozitate în anexele gospodărești cuprinse de flăcări au explodat, o parte dintre acestea au fost evacuate după ce au fost răcite în prealabil.” au transmis pompierii.
Nimeni nu a fost rănit, însă dintre cei 6 oameni care au primit ajutor medical imediat de la echipajele SMURD, pentru atac de panică, unul a avut nevoie să fie transportat la Spital. Pagubele materiale au fost însă consistente. ”La o primă estimare, suprafața totală desfășurată afectată de incendiu este peste 1000 mp, cumulată la cele patru gospodării (case de locuit, anexe, grajduri, adăposturi pentru animale, fânare etc). Focarele răsfirate au fost localizate după aproximativ o oră, iar de atunci se lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor și îndepărtarea elementelor de construcție care prezintă riscul prăbușirii.” a informat în această după amiază ISU Bistrița-Năsăud.
La intervenție au fost trimise de la Bistrița șase autospeciale de intervenție din cadrul ISU Bistrița – Năsăud, cu trei ofițeri și 20 de subofițeri, respectiv cinci echipaje de stingere ale pompierilor voluntari ale SVSU Mărișelu SVSU Șieut cu două echipaje, SVSU Șieu și SVSU Monor .
”Un bilanț mai amplu al pagubelor și cauza probabilă a incendiului vor face obiectul unei informări ulterioare, după finalizarea intervenției care este încă în dinamică” a informat ISU BN.









