Titlul de cetățean de onoare pentru Mircea Gelu Buta mai are de așteptat. De ce a fost retras proiectul

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Proiectul prin care Consiliul Local își dă acordul pentru decernarea titlului de cetățean de onoare fostului director al Spitalului Județean, Mircea Gelu Buta a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de joi a deliberativului chiar de primarul Ioan Turc.

Primarul a explicat atunci când a cerut retragerea că sunt prea puțini consilieri prezenți în sală, iar numărul lor nu permite votul la un proiect care cere majoritate calificată. Proiectul avea nevoie de 15 voturi, însă în sală erau prezenți doar 14 consilieri, majoritatea celor absenți invocând afecțiuni medicale.

Proiectul prin care i se acordă titlul de cetățean de onoare fostului director al Spitalului Judetean pentru ” contribuție semnificativă în promovarea imaginii pozitive a municipiului pe parcursul ultimelor decenii” are la bază trei recomandări: a consilierului local PNL, medicul Ionel Ruști,  a medicului internist pensionar Radu Lezeu și a lui Gheorghe Șanta, un fost  viceprimar al Bistriței din anii 90. Cel mai probabil proiectul va fi repus pe ordinea de zi atunci când va exista majoritate calificată în Consiliul Local.

 

 

Foto : Muzica Instantelor.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa