În secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița va funcționa un grup de suport psihologic pentru bolnavii diagnosticați cu cancer și pentru familiile acestora, care sa l ofere suport emoțional și o perspectivă pozitiva si echilibrata în timpul procesului de recuperare. Grupul care va organiza întâlniri de două ori pe saptamană va fi moderat de doi psihologi terapeuți cu bogată experiență în domeniu. Participarea la grup este gratuită.
Potrivit unui comunicat de presă al SJCU Bistrița-Năsăud grupul de suport psihologic este o inițiativa realizată în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Boli Cronice „Restart la Viață” menită să-i sprijine pe cei care trec prin experiența unei asemenea boli dar si pe familiile acestora într-un spațiu strict confidențial : ”Pentru că diagnosticul de cancer este una dintre cele mai dificile experiențe din viața unui om, cei care trec prin boală și apropiații lor trebuie să știe că nu sunt singuri și că, pe lângă tratamentul și terapia stabilite de medici, pot beneficia în mod gratuit de sprijinul emoțional și practic de care au nevoie. Participarea la acest Grup de suport psihologic, într-un spațiu sigur și confidențial, poate ajuta la reducerea anxietății, stresului și a sentimentului de izolare, precum și la creșterea stimei de sine și a resurselor personale de adaptare la o astfel de experiență.
Organizatoarele întâlnirilor sunt: Loredana Drăgănescu, psiholog clinician și psiho-oncolog la Secția Oncologie medicală a spitalului, și Lidia Stoica, psiholog clinician și psiho-oncolog, președinte al Asociației Pacienților cu Boli Cronice „Restart la viață”. Programul grupului: în doua și a patra joi din lună, între orele 14.00-16.00. Adresă: Cabinetul de Psihologie din incinta ambulatorului de la Secția Oncologie medicală, strada Ghinzii, nr. 26, Bistrița, informează SJCU Bistrița-Năsăud, precizează sursa citată.









