Aproape toate școlile din județ au intrat astăzi în grevă generală între orele 11,00 și 13,00. Strict tehnic profesorii au trebuit sa asigure supravegherea elevilor în clase, fără a-și desfășura orele propriu-zise. Au fost considerate în greva scolile in care sindicatele s-au organizat si au transmis Inspectoratului Școlar BN numele celor din comitetul de greva format din cel puțin două persoane.
La ora intrării oficiale în greva de avertisment două școli din județ, mai multe scoli printre care Scoala Profesională din Târlișua, Liceul sanitar Bistrita, Scolile generale din Ilva Mare, Parva si Rebrisoara dar si Liceul Radu Petrescu din Prundu Bârgăului nu îndepliniseră aceasta condiții și nu erau considerate în grevă de avertisment.
Lista școlilor care nu au organizat grevă de avertisment conform Inspectoratului Școlar:
C.S.E.I Lacrima. LMTJ Bistrita(Muzica) Școala Gimnazială Parva, Liceul teoretic sanitar Bistrița, Scoala Gimnazialā „Dsida Jenő” Vița, Școala Gimnazială Ilva Mare. Gradinița Căsuța cu povești, Șc. Gimn. ,,Iacob și Ioachim Mureșanu” Rebrișoara, CSEI Nr 1, Liceul Teoretic ”Radu Petrescu” Prundu Bârgăului.
Unele licee au avut astăzi programate însă probele de limbă pentru admiterea în liceu, profilele bilingv, iar probele s-au ținut de la prima oră a dimineții. La Colegiul Național Liviu Rebreanu (CNLR) au fost în examen pentru proba de engleza 260 de elevi de clasa aVIII- a chiar înaintea grevei de avertisment, De altfel la CNLR, care are clădirea principala incă în șantier, programul special al turelor între liceu si gimnaziu si pauza de curațenie între orele 12,00-12,45 s-a suprapus peste greva de avertisment.
Cu ochii la greva generală
Directorii de școli și reprezentanții Inspectoratului Școlar nu sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă astăzi însă ci de ceea ce va urma dacă luni sindicatele din învățământ intră în greva generală. Și aceasta pentru că urmeaza o perioada încărcată: evaluarea la clasa a VI-a, si mai grav încheierea situației pentru cei de clasa a XII-a, la finalul lunii mai, condiție pentrua putea intra în Bacalaureat.
Astăzi sindicaliștii au fost chemați la negocieri de premierul Nicolae Ciucă.
Sursa foto: smart Suceava










