Un bărbat din Salva, care s-a apucat să conducă un tractor cu remorcă fără să aibă permis de conducere, ba a și transportat pasageri în cabină, a reușit să-l răstoarne. Pasagerii s-au ales cu traumatisme craniene și toracice și puțin a lipsit ca povestea să nu se termine cu o tragedie, așa cum s-a întâmplat în multe cazuri în accidente care au implicat tractoare
Din primele date ale polițiștilor tractorul cu remorcă încărcată cu fân (FOTO) condus de un bărbat de 44 de ani, din Salva, fără permis, așa cum s-a aflat ulterior s-a răsturnat miercuri după amiaza, rezultând rănirea a doi pasageri, o femeie de 38 și un bărbat de 65 de ani. Și soferul a fost rănit, însă el s-a ales cu rpni ușoare, spre deosebire de cei pe care-i transporta.
Femeia ds-a ales cu un traumatism cranian iar bărbatul de aproximativ 65 de ani a fost diagnosticat cu traumatism cranian și politraumatism toracic, fiind transportati la UPU-SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate. Șoferul a primit asistenta medicală la fața locului și a refuzat transportul la spital..
”Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere” a informat IPJ BN.

Accidentele cu tractoare sunt relativ frecvente în județ, multe având consecințe dramatice. În urmă cu câteva zile un bărbat din Ardan si-a pierdut viața într-un asemenea accident după ce tractorul s-a rasturnat. Acum o lună un băiat de 14 ani din Nimigea de Jos a fost transportat de urgenta cu elicopterul, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat
Drum fatal cu tractorul: răsturnarea utilajului agricol l-a ucis pe un localnic din Ardan
Foto: iPJ
Citeste si ce s-a întâmplat cu răniții din accident









