Acțiunile Grupului Teraplast mai depășesc un prag internațional din 1 septembrie

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Acțiunile Grupului bistrițean Teraplast mai depășesc un prag în privința încadrărilor internaționale: e vorba de ridicarea în indicii internaționali bursieri MSCI, acolo unde făceau parte dintr-un select grup de 10 titluri ale unor companii  românești la categoria Mid Cup/Large Cap. Noua încadrare de la small la mid și Large cap  le da acțiunilor bursiere Teraplast o vizibilitate care  le va aduce, potrivit expertilor pieței bursiere nu numai un spor de atractivitate, dar și plasamente automate ale unor fonduri de investiții internaționale. Odata cu ridicarea actiunilor Teraplast în noua categorie, din 1 septembrie alte 12 acțiuni ale unor companii românești intra în indicii MSCI, acolo unde vor fi prezente cu totul 22 de companii românești, a anunțat Bursa de Valori Bucuresti (BVB)

De la 1 septembrie titlurile (nn acțiunile) cu simbolul TRP vor trece de la categoria Small Cap la Mid Cap / Large Cap și vor face parte din indicii MSCI Frontier şi MSCI Romania, a anunțat și Grupul Teraplast într-un comunicat de presă.

Reclasificarea titlurilor face parte din revizuirea trimestrială a indicilor bursieri  iar TeraPlast, alături de alte cinci companii românești, a trecut la un nivel superior de încadrare, ceea ce reprezintă o validare a atractivității companiei, o confirmare a evoluției robuste și a perspectivelor de dezvoltare pe viitor, informează compania.

Considerăm o astfel de promovare ca un rezultat direct al muncii noastre, al calității Grupului TeraPlast de pilon al economiei românești și un grup cu amprentă relevantă la nivel de regiune, din poziția de cel mai mare procesator de polimeri din centrul și sud-estul Europei. Suntem conștienți că vizibilitatea noastră va crește, vom deveni atractivi pentru noi categorii de investitori și suntem pregătiți să livrăm și mai multă valoare acționarilor noștri, cărora le mulțumim pentru încredere și pentru că sunt alături de noi indiferent de trendurile de moment din piețele de capital. Față de momentul listării, 2 iulie 2008, capitalizarea TeraPlast a crescut de peste patru ori, iar în momentul de față valoarea Grupului a depășit un miliard de lei. Ne-am dezvoltat intensiv ca business în ultimii ani și, în același timp, am acordat o atenție sporită îmbunătățirii relației cu investitorii și a lichidității acțiunilor TRP, elemente cheie în creșterea atractivității companiei. Drept urmare, încă de la început suntem una dintre companiile cu scor 10/10 la indicatorul Vektor care evaluează activitatea de IR a emitenților și suntem constant în topul lichidității la BVB după volum.” a afirmat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.

”TRP a beneficiat de o promovare și în indicii FTSE Rusell, în septembrie 2021, când a trecut la Small Cap și Global All Cap, de la nivelul Micro Cap și Total Cap. Acțiunea TeraPlast a fost inclusă, de asemenea, de către Bursa de Valori de la Viena în indicii CECE MID CAP și ROTX EUR. În acest an, TeraPlast a marcat 15 ani de prezență pe piața de capital românească, un deceniu și jumătate care a fost încununtat de succese. Grupul TeraPlast este astăzi cel mai mare procesator de polimeri din centrul și sud-estul Europei, poziție în care a ajuns în urma unui program intensiv de investiții, care a depășit 800 de milioane de lei în total. În cei 15 ani de prezență pe piața de capital, un plasament în titlurile TRP a adus un randament (inclusiv dividend) de peste 450%. „De-a lungul timpului, noi am arătat că dacă se vrea, se și poate, atât timp cât există viziune și determinare. Este păcat că nu vedem mai multe companii listate și, mai mult, că nu urmează toate un drum atât de clar și ascendent precum TeraPlast.” a adăugat dl Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast. Despre Grupul TeraPlast Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din centrul și sud-estul Europei. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell, în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index) și în indicii CECE MidCap și ROTX EUR ai Bursei de Valori de la Viena. În cadrul evaluării VEKTOR în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv” precizeaza comunicatul TeraPlast Grup.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa