CFR Călători acordă de astăzi, 5 septembrie reducerile pentru studenți, prevazute de noua lege a învățământului, respectiv 90 % din valoarea biletelor, aceasta după ce ieri a anunțat ferm că nu o va face fără norme metodologice la lege, care n-au fost încă adoptate. Anunțul ca va acorda reducerea pentru studenți a fost postat luni seara pe site-ul operatorului de cale ferată, CFR Sa, urmând să intre în vigoare de astăzi.
Bizar este că luni dimineața CFR Călători a anunțat ferm că nu va acorda niciun fel de reducere pentru studenți, fără normele metodologice: nici cele care au fost în vigoare înainte, respectiv 50% din valoarea biletului, nici cele adoptate în prezenta lege a educatiei, iar exemplul sau a fost urmat și de operatorii privați.
A urmat un val de reacții venite din zona organizațiilor studențești dar și din zona politică, din opoziție. Câteva ore mai târziu CFR a revenit cu un anunț pe site în care informa că facilitățile vor fi acordate de marți dimineața. Iată anunțul: CFR Călători informează că facilitățile aferente studenților la transportul pe calea ferată conform noilor acte legislative vor fi acordate începând cu data de 5 septembrie 2023. Astfel, începând cu data de 5 septembrie 2023, se vor elibera legitimații de călătorie pentru elevi și studenți cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată conform legilor: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023” a postat CFR Călători.
Deputatul bistrițean, Lorant Sas, reacție vehementă









