Doi bistrițeni judecați pentru tâlhărie calificată în Germania așteaptă în arest la Cluj validarea mandatului european pentru a fi transferați. Unul a fost implicat în urma cu un deceniu într-un caz de viol

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Doi tineri din Bistrița, unul de 25 de ani, altul de 34 de ani, cercetați pentru tâlhărie calificată în Germania au fost reținuți la începutul săptămânii de polițiștii bistrițeni și așteaptă în Cluj, în arest preventiv îndeplinirea unor formalități de catre autoritățile judiciare din Saarbrucken pentru a fi trimiși în baza mandatului european emis., urmatorul termen fiind stabilit pentru vineri, 5 octombrie.

Cei doi bărbați, Mircea A. și Remus-Sorin M.  au fost găsiți de polițiștii bistrițeni după emiterea mandatului europen de arestare,  și luni au ajuns în fața unui judecator al Curții de Apel Cluj, instanța abilitată cu propunere de arestare preventivă încuviințată. Instanța i-a trimis după gratii pentru 15 zile, timp în care asteapta documentele traduse legal de la instanța din Saarbrucken – Germania pentru a decide și încuviințarea mandatului european.

În baza art. 102 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (…) dispune arestarea provizorie, pe o perioadă de 15 de zile, începând cu data de 24 septembrie 2023 şi până la data de 08 octombrie 2023,(…) în baza semnalării introduse în Sistemul de Informaţii Schengen SID 0004.02–P200150458065-0000-0001.01, transmisă de IGPR. Constată că sesizarea are la bază mandatul european de arestare nr. 7 Gs 2171/23, emis la data de 12 iulie 2023, de către judecător dr. Zimmerling din cadrul Judecătoriei Saarbrucken – Germania. (…) În baza art. 102 alin. 7 din Legea nr. 302/2004, amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 05 octombrie 2023, sala 153, ora 10:00 , dată până la care va fi comunicat mandatul european de arestare tradus în limba română” au decis judecătorii clujeni în cazul celor doi.

De la viol agravant la talharie calificată

Potrivit surselor Bistrița Express unul dintre indivizii care așteaptă returnarea în Germania ar fi fost acuzat si judecat în urmă cu 11 ani, pe când era adolescent, pentru viol  asupra unui minor de cinci ani, cazul, petrecut îm Bistrița  fiind extrem de mediatizat la vremea respectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa