Locatarii unei case din Bistrița-Năsăud s-au trezit cu o mașină răsturnată în curte, după ce le-a izbit poarta

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Locuitorii unei case din Căianu Mic s-au trezit sâmbătă după amiaza cu o mașină răsturnată în mijlocul curții, după ce un automobil scăpat de sub control a ieșit de pe drum și le-a izbit violent poarta din metal. Numai norocul a făcut ca niciun locatar sa nu pățească nimic. Șoferița mașinii, o începătoare de 19 ani a fost singura rănită în accident.

Polițiștii au precizat că șoferița, o tânără de 19 ani din Târlișua, a pierdut controlul volanului pe Drumul Județean 171, pe direcția Uriu-Târlișua, într-o curbă.

Mașina scăpată de sub control a ieșit  de pe șosea, a intrat în coliziune cu poarta de acces a unui imobil din Căianu Mic, după care s-a răsturnat în curte.Tânăra șoferiță a fost testată cu etilotestul înainte de a fi urcată în ambulanță, rezultatul fiind negativ.

Alt accident, aceeași oră, un tânăr a ajuns cu mașina în Șanț

Tot sâmbătă la aceeași oră , 17,00, un accident rutier, tot cu un tânăr care a  pierdut controlul mașinii s-a produs pe Drumul Județean 154, în Sărata. Din datele polițiștilor  un tânăr de 23 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț.

Singurul accidentat și în acest caz a fost tot șoferul,  care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Nu înainte însă de fi testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa