O centrală defectă a fost, cel mai probabil cauza morții celor trei membri ai aceleași familii din Bistrița, găsiți asfixiați într-un apartament la începutul lunii octombrie. Aceasta sunt primele concluzii la care ar fi ajuns datele preliminare ale expertizei făcute în cazul tragediei din strada CR Vivu de la începutul lunii octombrie. Purtătorul de cuvânt al ISU, Marius Rus a spus că deși expertiza făcuta de ISU împreună cu poliția nu e încă gata, în aceasta direcție se îndreaptă concluziile experților.
Familia în cauză nu locuia permanent în imobil, se întorsese în țară pentru un eveniment de familie când s-a întâmplat nenorocirea, în 5 octombrie iar ”centrala, una de tip vechi nu a fost supusă verificărilor. Oamenii locuiau în străinătate, stăteau ocazional în apartament, nu aveau nici detector de gaze, geamurile erau etanșe. Datele preliminare indică asta. Din cate am aflat din dinamica situației operative locuinta nu era ocupata permanent, se aflau ocazional acolo, probabil de aceea nu-și făcuseră verificarea centralei ”, au răspuns reprezentanții ISU.
” Mare atenție la gazul metan, poate fi un ucigaș invizibil” au transmis reprezentanții ISU. Ei spun că nu s-ar fi întâmplat nenorocirea daca centrala avea verificarea făcută și dacă exista detector de gaz activ în apartament ”Recomandăm detectorul de gaz si de monoxid în același aparat. Costurile de câteva sute de lei nu pot fi puse în balanță cu protecția pe care o oferă”.
ISU: Instalati-vă detectoare de gaz și de monoxid de carbon
Pentru ca asemenea nenorociri să nu se mai întâmple inspectorii de prevenire de la ISU au mai multe recomandări, care apar inclusiv în ultima campanie derulată la nivel național: ” instalați-vă detectoare de gaze si de monoxid de carbon, e un preț mic față de riscul de care vă apără” au transmis cei de la ISU BN.
”Campania are un mesaj clar despre evitarea coșmarului intoxicațiilor cu gaze, în special monoxidul de carbon care este un ucigaș invizibil. Prevenția este esențială prin instalarea de detectoare de gaze, ventilarea corectă a spațiilor și întreținerea corespunzătoare a centralelor termice și sobelor.
Atenție la scurgerile de gaze natural. Un alt aspect important este legat de semnalarea mirosului de gaze în locuință. Mesajul campaniei subliniază calmul necesar în astfel de situații: deschiderea ferestrelor pentru aerisire, evitarea surselor de foc, neutilizarea instalației electrice și apelarea numărului de urgență”.
Citeste si










