Deputatul Diana Morar a organizat marți, 12 noiembrie o conferință de presă în curtea SVSU Bistrița, alături de președintele Camerei Deputatilor, Daniel Suciu, de președintele Consiliului Județean Radu Moldovan și primarul Bistriței Gabriel Lazany, pentru a prezenta cabinetul stomatologic mobil, recepționat zilele acestea de municipalitate, obținut ca urmare a unui amendament făcut de aceasta la legea bugetului pe 2024.
Achiziția, în valoare de 750 de mii de lei, la care s-a adăugat achiziția altor două utilitare de cate 125 de mii de lei destinate transportului hranei pentru copii, sunt parte a amendamentului la legea bugetului formulat de deputatul Diana Morar, așa cum de altfel Bistrița Express a scris în decembrie 2023 la momentul adoptării bugetului pentru 2024. și a fost inițiată ca urmare a unui parteneriat cu Colegiul Medicilor Stomatologi Bistrița-Năsăud.
”Este o investiție pe care am apreciat-o ca fiind necesară, în special pentru copiii din județul Bistrița-Năsăud, pentru că, potrivit statisticilor, și această statistică este valabilă și în județul Bistrița-Năsăud, din 3 copii doar unul ajunge să aibă parte de servicii stomatologice în România. Cred că misiunea acestui cabinet stomatologic va fi pentru a educa și a preveni această ramură medicală, sanitară, de igienă dentară pe care de care pot beneficia copiii din întreg județul Bistrița-Năsăud, întrucât Primăria municipiului Bistrița poate să încheie parteneriate și cu celelalte primării din județ”, a explicat astăzi deputatul Diana Morar, (Forța Dreptei, fostă PNL)
Diana Morar s-a arătat extrem de deranjată că fostul primar al Bistriței, Ioan Turc, acum candidat la Senat, și-a făcut campanie electorală pe facebook cu aceasta investiție, obținută exclusiv datorită amendamentului depus de ea. Mai mult deputata a dezvăluit că Turc ar fi dorit ca Diana Morar să-și folosească dreptul de a formula amendament la legea bugetului pentru a obține finanțarea pentru un dispozitiv de marcat parcări: ” În momentul în care eu am venit cu această idee de achiziții, (..) întrucât în urmă cu un an de zile am depus un alt amendament de acest gen și am reușit achiziționarea a patru ambulanțe pentru Serviciul Județean de Ambulanță – și i-am adus la cunoștință domnului fost primar Turc despre această intenție, mi-a spus că are nevoie la Primăria Bistrița de un aparat multifuncțional pentru trasarea marcajelor rutiere și parcărilor. Eu nu am fost de acord cu această dorința lui și am susținut acest proiect care sper să vină în sprijinul cetățenilor județului Bistrița-Năsăud, nu doar al bistrițenilor și acest lucru sunt convinsă că se va face prin grija administrației conduse de domnul primar Lazany, întrucât dumnealui este specialist care vine dintr-un domeniu de activitate care privește sănătatea”, a ținut să precizeze deputata Diana Morar.
Diana Morar și-a continuat atacul la adresa fostului primar al Bistriței , susținând că modul în care acesta a încercat sa-și asume meritele unor inițiative care nu i-au aparținut de fapt, nu este un incident izolat: “Aș vrea să spun că acest lucru l-a făcut pe întreg mandatul pe care l-a avut ca primar, pentru că a reușit doar să se laude cu proiectele pe care le-au inițiat antecesorii săi la conducerea Primăriei Bistrița și a venit doar să puncteze. Chiar și în privința acestui cabinet stomatologic mobil, singura lui ocupație a fost să își trimită acum două săptămâni consilierul personal, cel pe care nu l-a dat afară, pe celebrul consilier Raul, să vadă cum se colantează și ce va scrie pe această autoutilitară (..). Acesta este activitatea pe care el a desfășurat-o și la Primăria Bistrița și indiferent cât de multe lucruri s-au făcut în municipiul Bistrița, rămâne totuși calitatea omului care transpare, ori Ioan Turc a pierdut Primăria Bistrița pentru că nu a reușit să fie credibil, pentru că a promis multe și a făcut puține și pentru că a mințit pe toată lumea exact așa cum a mințit și cu acest cabinet stomatologic mobil. Acum încearcă să obțină voturile ca să meargă Senatul României, dar a depus și jurământul de consilier municipal. Eu sper că mandatul de consilier municipal să și-l exercite lin, pentru ca să vadă exact care sunt problemele cu care se confruntă cetățenii municipiului Bistrița”, a mai spus Diana Morar.
Deputata, care a părăsit recent PNL-ul după 13 ani de activitate în partid spune că a tacut cat timp a fost în PNL doar pentru că ”ar fi dorit să ține partidul unit, din dorința de a exista o alternativă pe dreapta şi a fi credibili în faţa cetăţenilor, dar nu accept sub nicio formă ca cineva să îşi aroge meritele muncii mele. Acest lucru este incalificabil şi mai mult că se desfăşoară în cadrul unei campanii electorale. Ioan Turc nu este credibil în momentul de faţă, este prizonierul unor grupuri de interese din cadrul PNL şi din acest motiv PNL, în judeţul Bistriţa-Năsăud, nu poate constitui o alternativă pentru varianta oamenilor care cred şi împărtăşesc valorile de dreapta. De ce? Pentru că ei continuă cu această placă anti-PSD, dar faptele lor îi contrazic„, a mai spus Diana Morar.
Daniel Suciu: ” e o premieră”
Deputatul Daniel Suciu, presedintele în exercițiu al Camerei Deputaților a declarat că prezenţa la declaraţii comune de presă a unor adversari politic, reprezintă „o premieră”, și în acest caz „un exerciţiu de onestitate”:
„Cred că este o premieră, este o chestiune care nu s-a mai întâmplat nicăieri la nivel naţional. Atât Diana Morar, cât şi subsemnatul suntem adversari politici, dar ceea ce vedeţi aici este, dacă vreţi, un exerciţiu de onestitate şi de colaborare pentru oameni. Noi nu ne-am arogat niciun merit care nu ne aparţine şi stăm lângă doamna deputat Diana Morar pentru că ceea ce vedeţi în spatele nostru este meritul ei, şi nu al altora, care fac postări. Felicitări, doamna Diana Morar, vă urez foarte mult succes în alegeri şi să dea bunul Dumnezeu să prindem vremuri în care foşti primari nu se mai laudă cu munca dumneavoastră„, a declarat Suciu.
La rândul său si Daniel Suciu si-a folosit dreptul de amendament, oferit tuturor parlamentarilor care au votat bugetul, pentru a aaduce investiții pentru drumurile județene. Bistrița Express a scris pe acest subiect în decembrie 2023.
La rândul său, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a afirmat că genul acesta de colaborare pentru interese ale conjudețenilor ” este normalitatea”.
„Eu cred că asta este doar normalitatea. Oamenii au nevoie de la noi de fapte, de rezolvarea problemelor lor, şi nu de circuri sau de atacuri la persoană. Felicitări, doamna deputat, şi eu vă doresc mult succes. Să fiţi siguri că românii sunt cu mult mai deştepţi decât cred politicienii despre ei şi sunt convins că vor alege în interesul lor atât pe 24 noiembrie, cât şi pe 1 decembrie, cât şi la turul doi, din 8 decembrie”, a afirmat Moldovan care a spus și că: ” ma bucur ca vom ajunge cu acest cabinet dentar mobil vom ajunge în toate colțurile județului. Vom vedea cum vom putea sa facem sa ne organizam sa putem ajunge cu acest cabinet la cât mai mulți copii care au nevoie!” a declarat Radu Moldovan.
Ce a scris Ioan Turc pe facebook?

Citeste și:










