Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud are pe statul de plată pe lângă proprii angajați și membri unui consiliu de administrație, 10 cu totul, din care fac parte, din 2022 oameni care n-au nicio treabă cu sănătatea ori finanțarea acesteia: sunt lideri de sindicat, reprezentanți ai patronatului, ai asociaților de vârstnici, și a două instituții de nivel județean: Prefectura si Consiliul Județean. Nu e clar cum au ajuns unele patronate si sindicate sa fie reprezentate și altele nu, cert este că au mandate pentru 4 ani. Însă sunt acolo, pentru că așa a prevăzut legea că ar trebui sa arate un CA al instituției care gestionează bugetul public de sanatate.
Și evident, membrii CA-ului sunt plătiți. Fiecare membru AGA de la CJAS primeste 15% din salariul președintelui Casei Județene a Asigurărilor: în jur de 1100 de lei net lunar de căciulă, pentru o ora-două petrecută la o sedință lunară convocată de CJAS, în care se prezintă rapoarte ale conducerii. Cam cât o pensie minimă garantată, care e acum puțin peste 1200 lei.
În total din bugetul și așa mic al CJAS se duc lunar 11 000- 12000 lei pentru indemnizații membrilor CA iar daca tragi linie anual ar fi cam minim 132 000 de lei. Poate părea puțin, însă nu si pentru un sistem într-o foame continuă de bani.
Sinecuristul ministrului Ivan e membru CA din partea Consiliului Județean. Prefectura este reprezentată de un consilier municipal, de care prefectul a aflat recent
Două instituții au reprezentanți, conform legii, în CA-ul Casei Asigurărilor de Sănătate: Consiliul Judetean și Instituția Prefectului.
De la Consiliul Județean (CJ) Bistrița-Năsăud în actualul mandat a fost trimis Alin Demian, consilier județean PSD, și din 2024 seful de cabinet al ministrului Bogdan Ivan prin toate cele trei ministere prin care a fost numit. Demian, care a fost trimis la CJAS prin votul plenului CJ, a fost protagonist recent, alături de ministrul Ivan al unui scandal național odata cu tentativa de a-l numi în Consiliul de Supraveghere Hidroelectrica, tentativa la care ministrul a renunțat din cauza presiunii publice. Deși lucrează în București, Demian (membru în CA si la POsta Română și la Radiocom si administrator special la Fabrica de Armament Cugir asa cum a scris Bistrița Express aici ) trebuie sa-și facă timp sa ajungă și la sedințele lunare ale CJAS, care sunt organizate în timpul saptamânii, condiție obligatorie, spun cei din conducerea CJAS BN pentru a încasa banii. Pentru anul 2024 Demian a raportat de la CJAS că a încasat 11200 de lei:

Instituția Prefectului BN este reprezentată de un consilier municipal PNL, Filip Tudor, profesor de istorie, care nu lucreaza în Prefectură și nici nu are alte contacte cu această instituție. Numirea acestuia s-a făcut direct prin ordin de prefect întocmit de ex-prefectul PSD Mica Oprea în 2022, la solicitarea subprefectului liberal de atunci, Ioan Zagrean. Prefectul actual, Teofil Cioarbă (PSD) n-a stiut nimic de existenta unui asemenea mandat până zilele trecute, după ce presa l-a sunat sa-l întrebe de reprezentantul sau în CJAS si susținea că e de fapt al Consiliului Local. După ce s-a documentat a declarat că ” e reprezentantul nostru, a fost numit prin ordin de prefectul Mica Oprea în 2022 în colaborare cu subprefectul Zăgrean, (…) are mandat până în 2026”. Consilierul Municipal nu e obligat sa trimită vreun raport la prefectură, pentru că oricum ”doamna presedinte al CJAS depune rapoartele la Instituția Prefectului”( care coordoneaza activitatea serviciilor deconcentrate ) a răspuns prefectul Teofil Cioarbă, contactat telefonic de Bistrița Express. Filip Tudor a primit de la CJAS, conform propriei declarații de avere 14 156 lei.
Fostul sef al Finanțelor judetene Gheorghe Sabau, membru PSD, pe listă CA din partea Pensionarilor
Pe lista CA-ului plătit figurează liderii de sindicat a filialelor a trei confederații județene : Costin Ion (Fratia), Iacob Creța (CSDR), Vasile Morgovan, CNS Cartel Alfa. Până la începutul anului CSDR era reprezentant de liderul de la învatamant Titus Rauca, pensionat încă de anul trecut.
Si de la patronat sunt cooptați doi reprezentanți în CA al CJAS: Victor Berințan de la Concordia și Gabriel Cozma de la Consiliul Național al Intreprinderilor Mici si Mijlocii, filiala BN. În rest figureaza si reprezentanți ai asociaților pensionarilor, printre care cunoscutul Gheorghe Sabău, fostul sef al Finanțelor Publice de acum 20 de ani, acuzat într-un scandal de recuperare ilegală de TVA, membru al PSD, cu funcții în structurile seniorilor partidului, dar și colonelul Nicolae Pop.
Lista completă:










