Patru localități din comuna bistrițeană Milaș rămân luni, 8 decembrie, temporar, fără alimentare la gaze naturale din cauza unor lucrări pe care Transgaz urmează să le facă la conductele de transport.
Delgaz Grid, furnizorul de gaze naturale din Bistrița -Năsăud a făcut anunțul sistării temporare a alimentării cu gaze în localitățile Milaș, Orosfaia, Comlod și Hirean, din județul Bistrița-Năsăud.
Operatorul de gaz le solicită consumatorilor din comunele vizate să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
”În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom) precizează comunicatul Delgaz Grid.










