Contract de 15,6 milioane semnat de Bistrița pentru finanțarea reabilitării unei grădinițe. Nouă constructori vor lucrările

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

Primarul Bistriței, Gabriel Lazany a anunțat pe facebook semnarea unui contract de finanțare de 15, 6 milioane de lei cu ADR Nord Vest pentru reabilitarea completă a Grădiniței de pe strada Rodnei, ”Trenulețul Veseliei”. Deja licitația pentru lucrările de proiectare si construcție sunt demarate, cu clauză suspensivă, de circa 6 luni.”

Este o investiție importantă, de peste 15,6 milioane de lei, finanțată prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027, prin care modernizăm complet clădirea, dotările și spațiile exterioare, astfel încât cei mici să beneficieze de condiții sigure și moderne pentru educație ” a scris primarul Lazany.

Bătălie mare pentru contract

Licitația pentru obținerea contractului este demarata pe SICAP din octombrie anul trecut,demarata prin clauza suspensivă, adică condiționată de obținerea finanțării , iar evaluarea atât tehnică, cât și financiară ar urma să se facă în 22 aprilie 2026.

Nouă asocieri de companii își dispută contractul de 15,6 milioane de lei. Printre acestia se numără bistrițenii de la MIS GRUP (Leader) dar și Amicii Building ori Record. Pe listele ofertanților figurează asocierile de constructori cu liderii : FLAELY GRUP  (o firmă de construcții din Parcul Industrial din Viișoara) Drosera Comserv , o firmă de construcții administrată de cei care Crama Jelna, SC AG CON INVEST SRL –o companie de construcții din Cluj,, TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT -firmă din Sangeorz Bai, LUCICOR PROD și INST-NISTOR S.R.L, ambele din județ.

Deocamdată data de atribuire a contractului gestionat de Prinăria Bistrița nu a fost anunțată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa