Municipalitatea bistrițeană a anunțat că a încheiat asfaltarea celei de-a 24 străzi de pământ din campania declanșată anul trecut, cu ajutorul propriilor utilaje, care este totofdată și prima de anul acesta.
Este vorba de strada ”Prof. Mircea Călușeriu” o stradă relativ nouă care poartă numele unui regretat profesor de fizică de la Colegiul Național Liviu Rebreanu. Pe pagina de facebook a primarului Gabriel Lazany a fost publicat și un video cu modul în care a fost realizată asfaltarea dar și cu imagini ale străzii înainte și după modernizarea acesteia:




Campania de asfaltări a străzilor de pământ, o promisiune de campanie a primarului Gabriel Lazany, a fost accelerată după preluarea prin cumpărare de către municipalitate a societății LDP de la Consiliul Județean și integrarea acesteia în societatea proprie, care gestionează Parcul Industrial.









