Un bistrițean de 65 de ani a fost prins de polițiști, luni, 4 mai, în trafic în timp ce conducea un autoturism fără să aibă permis de conducere. În autoturism se afla pe locul din dreapta inclusiv proprietara mașinii, o femeie cam de aceeași vârstă, care a aflat odată cu oprirea în trafic că va răspunde în fața legii și ea pentru că i-a încredințat mașina unei persoane fără permis.
Polițiștii spun că bărbatul nu era băut, însă lipsa permisului de conducere (nu avea pentru nicio categorie) îl va duce în fața procurorilor și au atras atenția că sancțiunea penală pentru asemenea fapte poate ajunge la închisoare între 1 și 5 ani.
Și proprietara mașinii care i-a încredințat vehiculul unei persoane care nu are permis va fi vizată de sancțiuni, mai ales dacă acuzarea dovedește că știa că acesta nu are dreptul să conducă pe drumul public.
„Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și continuă cercetările pentru documentarea faptelor.” a transmis IPJ BN.









