Un tânăr profesor de religie ortodoxă, Marian Petrică Nicoară a obținut singura medie de 10 din Bistrița-Năsăud la examenul național de definitivare în învățământ, potrivit rezultatelor inițiale publicate marți, 21 iulie, anunță Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud. Acesta a predat anul școlar care s-a încheiat la școala gimnazială din Ilva Mică. Nu este pentru prima dată când singura medie de 10 la acest examen este obținută la disciplina Religie Ortodoxă. În 2020, tot un profesor de Religie a încheiat examenul cu nota maximă.
În județ au fost evaluate lucrările scrise a 168 de candidați la definitivat din 177 înscriși, iar 120 dintre aceștia au promovat examenul. Rata de promovare din 2026 este de 71,4%, în creștere față de sesiunea din 2025, când a fost de 62,5%.
Rezultatele afișate sunt cele obținute înainte de soluționarea contestațiilor, care pot fi depuse doar astăzi și mâine, iar rezultatele finale vor fi afișate în 27 iulie. Interesant este că spre deosebire de alte examene naționale numele candidaților nu sunt anonimizate.
De 9 ani, cei care nu iau media 8 nu trec de examen
Organizat în forma actuală din 2012, examenul național de definitivare în învățământ reprezintă etapa prin care cadrele didactice debutante dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Pentru promovare este necesară obținerea unei medii finale de minimum 8, prevedere introdusă în 2017, iar nota de la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.pe județe. Cei care au intrat la proba scrisă trebuie sa fi trecut prin două inspecții școlare, notate individual și un portofoliu, de asemenea notat.
Scăderea numărului de candidați de la un an la altul
Numărul candidaților la examenul de definitivare în învățământ în Bistrița-Năsăud a tot scăzut de la un an la altul. Dacă în sesiunea din 2022 au avut drept de participare 389 de candidați, în 2023 au fost 286, în 2024 – 248, iar în acest an doar 177.









