Un bistrițean, Nicolae M., reținut de nenumărate ori pentru violență în familie și cu condamnări la activ pentru agresarea partenerelor sale, fost reținut din nou de polițiști în cursul zilei de vineri, 21 august, iar sâmbătă acesta avea deja mandat de arest preventiv
De data aceasta individul, un bărbat de 52 de ani și-a agresat concubina chiar în fața prietenilor, pe când cuplul era într-o vizită. Ajuns acasă, în Viișoara cu femeia, acesta a mai agresat-o o dată, potrivit unui comunicat de presă al IPJ .După ce-a scăpat din mâinile agresorului femeia s-a dus direct la Poliție și a depus plângere.
Pentru că era recidivist, condamnat pentru violență în familie, cu un istoric judiciar încărcat, judecătorii de drepturi și libertăți l-au trimis fără discuții pe Nicolae M. în arest preventiv. Femeia agresată a obținut inclusiv un ordin de protecție provizoriu, înainte ca polițiștii să știe dacă individul primește sau nu arest preventiv.
Istoric plin de agresiuni la adresa partenerelor
Numele lu Nicolae M apare în foarte multe dosarele de violență în familie de la cereri de ordine de protecție, încălcări de ordine până la dosare de agresiune. În multe cazuri au fost plângeri ale fostei sale soții, de care între timp ar fi divorțat iar condamnarea acestuia la peste 2 ani de închisoare a fost suspendată de Curtea de Apel Cluj care i-a acordat un termen de încercare, nu a scăpat-o decât parțial de coșmar. Acesta nu se poate apropia totuși timp de trei ani de fosta soție conform hotarârii judecătorești.
Fosta soție nu este singura care i-a suportat furia și loviturile. Cel puțin alte două femei, între care actuala concubină au cerut ordine de protecție împotriva bărbatului. Individul este inculpat și într-un dosar de ultraj, potrivit datelor consultate de Bistrița Express pe portalul instanțelor.
Citește și:









