Un om al străzii, tot român este principalul suspect în cazul uciderii în Irlanda a năsăudeanului Ioan Bob

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un om al străzii de naționalitate română este acuzat de uciderea năsăudeanului găsit săptămâna trecută în stare de inconștiență în Parcul Tallaght din Dublin, Irlanda, și care a decedat la spital.

Românul acuzat se numește Feri Anghel, are de 38 de ani și are la activ câteva furturi mărunte. În fața judecătorilor Feri Anghel n-a recunoscut acuzațiile, relatează publicația irlandeză irishtimes.com,  însă judecatorii au ținut cont de probele prezentate de ofițerii Gărzii irlandeze și l-au trimis în spatele gratiilor cu mandat de arestare preventivă.  Potrivit publicației citate  românul este acuzat și de furtul unor obiecte de îmbracaminte dintr-un magazin în valoare de 69 de lire, anul trecut, însă atunci  n-a mai fost de găsit în momentul în care ar fi trebuit să pledeze în fața judecătorilor.

Deocamdată mandatul de arestare este valabil până în 27 aprilie, când acuzatul va apărea în fața completului de judecători.

Năsăudeanul Ioan Arsenie Bob, de 49 de ani muncea în construcții în Irlanda de peste 3 ani. În noaptea  de 13 aprilie pe când se întorcea la domiciliu prin Parcul Tallaght, după ce încasase salariul  a fost bătut crunt și descoperit în stare de inconștiență. Medicii nu i-au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa