Profesoara Monica Halaszi a comentat pe pagina sa de facebook reacțiile din spațiul public legate de mesajele apărute pe plăcuțe de înmatriculare, panouri, scrise pe dealuri ori motociclete și a remarcat că e foarte multă ipocrizie legată de acest subiect. Că ajung să se declare afectați de un substantiv argotic cu sensul de ” gură-fleancă” chiar și oameni care altfel nu văd nicio problemă de pildă, să arunce câte-o înjurătură de cele sfinte și apoi, eventual să intre în biserică.
Profesoara de limba română folosește, pentru a exemplifica aceste reacții un text din mitropolitul Țării Românești, Antim Ivireanul, cel care atrăgea atenția încă de la începutul secolului al XVIII-lea, într-o predică în Duminica Vemeșului care a rămas posterității asupra ”voluptății înjurăturii la români, înjurături în care se folosesc cuvinte din câmpul semantic al religiosului”: „Ce neam înjură ca noi, de lége, de cruce, de cuminecătură, de morţi, de comândare, de lumânare, de suflet, de mormânt, de colivă, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie şi de toate tainele sfintei bisérici şi ne ocărâm şi ne batjocorim noi înşine légia?! Cine din păgâni face aceasta, sau cine-ş măscăréşte légia ca noi? Oare, nu înjurăm cu acéstia toate pre Dumnezeu? Oare, nu ocărâm cu acéstia poruncile Lui?” și concluzia Monicăi Halaszi: ”Asocierea înjurătură-religios a rămas în vocabularul românilor, aproape că îți vine să crezi că ține de specificul nostru”.
Cu toată predilecția pentru acest gen de asocieri devenim pudibonzi atunci când asocierea e făcută în legătură cu abrevierea unui partid politic, iar înjurătura e mai degrabă un termen argotic cu un alt sens etimologic decât asocierea cu tentă sexuală, concluzionează profesoara: ”În 2018, devenim pudibonzi atunci când un substantiv argotic, cu sensul de „gură, fleancă” a cărui etimologie este clară, este alăturat cu abrevierea unui partid politic. Imediat îl asociem cu expresii/locuțiuni/unitățile frazeologice în care substantivul cu pricina este inclus și îi atribuim și conotațiile sexuale aferente. Cumva e firesc. ”. Profesoara de limba română comentează și că în timp ce ne simțim deranjați de asemenea asocieri nu avem nicio problemă cu asocierea înjurăturii din limba engleză cu politicieni: ” Totuși, de ce nu ne derajează să purtăm tricouri (pfff, bine că n-am folosit pluralul ministerial) cu FUCK orice sau nu ne deranjează niciun cântec în care the F word apare? De ce nu ne reacționăm la postările în care verbul din limba engleză e asociat cu abrevierile partidelor sau chiar cu numele unor politicieni? Căutați pe Google image, sunt cu grămada”.
Și concluzia amară a Monicăi Halaszi: ”A, da, și de ce nu ne deranjează la fel de mult înjurăturile în care apar cuvinte ce țin de creștinism? Înjurăm cu foc de cele sfinte și apoi intrăm în biserică, dar ni se pare jignitoare o plăcuță de înmatriculare”.
Gabriel Liiceanu: ” nu poți când șandramaua politicului suburban ne cade în cap să vorbim ca în parlamentul britanic în vremea lui Churchill”
Profesoara a distribuit într-o altă postare și un text semnat de Gabriel Liiceanu, intitulat publicat de Contributors.ro intitulat ” Înjurătura care ne unește”. Liiceanu, care remarcă forma care o iau cele 7 litere se întreabă: ”Așadar nu vă scandalizați, dragii mei intelectuali, colegi și prieteni care suferiți de răul vulgarității. Cușca vulgarității lor, în care ne-au băgat de ani de zile, nu vă doare mai tare? Nu poți pretinde, când șandramaua politicului suburban ne cade în cap să ne alegem limbajul luând ca model parlamentul britanic din vremea lui Churchill. Dimpotrivă în acest context de golănie statală, de ticăloșie cu program, de impudoare a guvernării prin încețoșarea minții, agramatism și impostură nu trebuie găsit cuvântul ce exprimă adevărul?” scrie Gabriel Liiceanu într-un editorial pentru Contributors.ro.
.
