Pro România și-a scos în sfârșit capul în județ : un fost subprefect și un consilier local proaspăt demisionat, în conducere

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Pro România, partidul lui Victor Ponta are structuri și conducere interimară și în Bistrița-Năsăud.  Un fost subprefect din 2000, Grigore Timoce, până acum două luni vicepreședinte județean la PSD e președintele județean al PRO România. Iar proaspăt demisionatul din Consiliul Local Bistrița și din PSD, omul de afaceri Cristian Codărean, e președintele organizației municipale.

Cei doi au fost prezenți aseară într-o emisiune la Sângeorz Tv, moderată de Sorin Istrate, unde au confirmat public faptul că sunt președintele structurii teritoriale Bistrița Năsăud a PRO România, respectiv președintele organizației Bistrița.

Grigore Timoce (foto) a explicat că este președinte județean la ProRomânia  din ianuarie 2019, de când și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte PSD, o informație care circula de altfel în mediile politice, însă neconfirmată oficial. Și Codărean a lăsat să se înțeleagă la momentul demisiei că are un alt proiect politic și deși nu a suflat o vorbă despre partidul pentru care-și sacrifică funcția de consilier local, Pro România era cel mai vehiculat nume.

Noua conducere interimară a filialei Pro România  a explicat că structura teritorială Bistrița-Năsăud este în plină reorganizare și că după alegerile europarlamentare și constituirea unui număr suficient de organizații locale vor avea loc și alegeri pentru funcțiile din partid.

Sursă foto: facebook Grigore Timoce

2 răspunsuri

  1. Acelasi aluat, sau aceasi Marie cu alta palarie ! Basescu spunea; dati putere lui Ponta si o sa-l vedeti ca la inceput.

  2. Acelasi aluat, sau aceasi Marie cu alta palarie ! Basescu spunea; dati putere lui Ponta si o sa-l vedeti ca la inceput.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa