Municipalitatea Bistriței revine la trecerile de pietoni vopsite în roșu, pentru un plus de vizibilitate, amenajate cu material bicomponent antiaderent.
Primele treceri de pietoni refacute în alb si roșu sunt deja disponibile pe Bulevardul Republicii, în zonele intens folosite de elevi în timpul anului școlar. Primarul Ioan Turc le-a prezentat pe facebook cu textul: ”Treceri de pietoni refăcute, începând cu Bulevardul Republicii. Mai vizibile, mai estetice, mai sigure pentru circulația mașinilor și pietonilor în Bistrița!”
Turc spune și că soluția va fi extinsă ”pentru toate străzile noi din municipiu”. Deja amenajări similare se fac pe CR. Vivu, strada refacută și asfaltată recent.
Marcajul roșu-alb al trecerilor de pietoni este recomandat pentru zonele cu risc mare de accidente, existînd chiar un standard al modelului realizat de Agenția Română de Standardizare încă din 2015. Într-un răspuns pentru o publicație moldovenească Agenția de Standardizare a explicat: ”Necesitatea unui astfel de marcaj a aparut datorita numărului mare de accidente pe care il are Romania, parte din ele chiar pe trecerile de pietoni. Asa cum indica standardul, aceste marcaje se utilizeaza in zonele cu trafic intens si risc mare de accidente, pentru sporirea vizibilitatii marcajului pentru trecerea de pietoni. S-a ales culoarea roșie deoarece aceasta este utilizata in majoritatea țărilor europene pentru semnalizarea de avertizare si interzicere, in combinatie cu alb”
Bistrița a mai amenajat acum 10 ani, în 2011 în jur de 30 de treceri de pietoni cu marcaje de culoarea rosie.









