Specialități ale bucătăriei poloneze, care au inclus si produse de patiserie (celebrele pierogi) și cofetărie, dar și produse pe bază de carne au încântat papilele gustative ale celor care au ajuns sâmbătă în apropierea Băilor Figa.
A fost o etalare de produse culinare poloneze gătite în cantina unui liceu din Beclean de membrii unei delegații de 100 de persoane invitate de Primăria localității, respectiv GAL-ul Ținutul Haiducilor și puse la dispoziție gratuit celor care au ajuns la degustare. În semn de reciprocitate, beclenarii le vor găti în cursul zilei de duminică oaspeților polonezi celebrele sarmale și alte bucate tradiționale.
Primarul Nicolae Moldovan a explicat că inițiativa nu e o premieră, chiar dacă aceste schimburi de experiență s-au făcut la o scară mai mică anii trecuți: ”Nu e pentru prima dată, am mai avut o asemenea initiativă, nu la dimensiunile acestea. Aici sunt reprezentanții mai multor regiuni si a mai multor moduri de a găti pe regiuni. Ei au vrut să pună la dispoziția beclenarilor, turiștilor, bunătăți din Polonia” a spus primarul, care a precizat într-un interviu pentru Propolitica.ro și că absolut toți membrii delegației poloneze sunt vaccinați. ”Sunt foarte experți în prăjituri, gătesc unele cu mere si branză dulce extraordinare. Nu mai vorbesc de aperitivul lor, un fel de unsoare cu jumări, un produs special al polonezilor. Le fac din moși stramoși și le promovează …A fost o mașina frigorifică venită direct din Polonia , bucataresele lor au lucrat apoi la bucătaria campusului liceului pentru ceau expus la standurile de gastronomie poloneza” a mai spus primarul Moldovan, invitat să precizeze ce produse i-au plăcut.
14 proiecte de finanțare europeană pe agenda vizitei poloneze
Partea de gastronomie e însă numai glazura vizitei celor în jur de 100 de polonezi din regiunea înfrățită Myslenice (Polonia), între care și numerosi demnitari, la Beclean și în câteva dintre comunele arondate Gal-ului Ținutul Haiducilor. Vizita e parte a unui amplu schimb de experiență între cele două părți, a explicat primarul Becleanului Nicolae Moldovan, care ar urma să se finalizeze cu proiecte de finanțare europeană în oglindă.
În cadrul vizitei, primarul Moldovan i-a însoțit pe polonezi, din delegația cărora fac parte : un senator, mai mulți primari, presedintele regiunii infrățite si ai două GAL-uri, să vadă rezultatul celor 14 proiecte de finanțare europeană finalizate sau în curs de finalizare în Beclean. Traseul n-a ocolit nici Grădinița smart ”Albă ca Zăpada,” inaugurată recent, printr-un proiect pilot pentru ADR Nord-Vest și plecarea în traseu s-a făcut utilizand autobuzele electrice ale Becleanului, primele din județ.
Despre proiectele finalizate, Nicolae Moldovan a explicat că a știut că îi va surprinde pe polonezi, în condițiile în care unele au avut ca sursă de inspirație ceea ce a văzut în Polonia: ”Acum doi ani am fost pe undeva gelos administrativ că au un nivel atât de ridicat de modernizare într-o gradiniță de-a lor, pe care am vizitat-o. Acum le-am demonstrat cu gradinița de la noi că și noi putem face una asemănătoare, poate chiar și mai dotată decât ce am văzut acum doi ani. Noi am vrut sa le demonstrăm că se poate și aici” a explicat Nicolae Moldovan într-un amplu interviu pentru TVR Cluj.
Un grup de circa 100 de polonezi, însoțiți de Jan Marek Lenczowski, preşedintele regiunii Myslenice (înfrățită cu orașul Beclean), alte oficialități, între care primari, presedintii a două GAL-uri poloneze, a Consului Onorific al României la Cracovia, Ignat Timar, originar din Bistrița-Năsăud, participă pentru trei zile la Beclean la un schimb de experiență pe finanțări europene cu administrația din Beclean si cu GAL-ul Ținutul Haiducilor.















