Ministrul Economiei, Claudiu Năsui susține că măsura neimpozitării salariului minim pe economie, prevăzută în programul de guvernare, ar trebui făcută chiar și eșalonat. El a explicat la un post național de televiziune că măsura, susținută puternic de USR-PLUS, ar viza toate salariile , nu doar pe cele minime iar impozitele ar urma să fie aplicate , în cazul salariilor mai mari, doar pe sumele care depăşesc valoarea salariului minim.
Năsui spune că măsura e benefică nu doar pentru angajați, care în Rpmânia plătesc un impozit peste media UE dar și pentru economie dar și că povara pentru cei cu salarii minime este greu de suportat: ”Este o măsură care s-ar aplica tuturor .. Practic, valoarea unui salariu minim nu e impozitată şi toate taxele încep de la valoarea aceea în sus. Pentru toată lumea. Practic, ăsta este un mod în care, dacă tot vrem să ajutăm economia, aşa ar trebui să o ajutăm. Este un lucru care sare în ochi imediat când te uiţi pe fiscalitatea muncii în ţările din Uniunea Europeană, inclusiv România. Dacă ne uităm pe povara fiscală pe care o pune statul asupra muncii, vedem că în România (…) e deasupra mediei. Dar dacă ne uităm pe salariile mici, vedem unde este ponderea acelei poveri fiscale şi aici suntem lideri, aici suntem cei mai tari”, a declarat Claudiu Năsui.
Potrivit ministrului, statisticile naționale indică aproximativ 1.600.000 de persoane din România muncesc pe salariul minim.
Propunerea ministrului de la USR ar fi ca măsura sa fie aplicată eșalonat: ”Impactul acestei măsuri făcute eşalonat şi făcută aşa cum am propus-o noi este mai mic decât noul PNDL propus. Noi, în momentul negocierii programului de guvernare, am propus două opţiuni. Cea mai bună era cea în care se întâmplă această măsură gradual, pentru întreaga economie – adică pentru toate CAEN-urile, pentru toate sectoarele din economie, şi agricultură, şi industrie, şi servicii, toată lumea – primii cinci sute de lei erau neimpozitaţi în primul an, în următorul an mai puneam 500 de lei şi tot aşa şi puteam să o facem gradual. Nu neapărat 500 lei, puteam face 400”, a explicat ministrul Economiei.
Un răspuns
Poi ar fi o masura excelenta, ptr ca efectiv cu 1300 de lei/luna, NU POTI TRAI ABSOLUT DELOC . Salarul minim ar trebui ridicat la 3000 de lei net / luna … si atunci poate unii dintre diaspo-virusati, s-ar intoarce ” acasa ” definitiv .