Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, directorul ADR Nord Vest, însoțit de experţi ai agenției s-a întâlnnit din nou la Beclean cu primarul Nicolae Moldovan, într-o rundă de discuții despre proiectele care ar urma să fie pregătite pentru noul exercițiu financiar al Uniunii Europene.
”În cadrul vizitei s-au discutat şi analizat proiectele care se axează pe mobilitatea şi regenerarea urbană a oraşului, modernizarea infrastructurii educaţionale şi promovarea turismul în zonă. Aceste proiectele se vor finanţa prin intermediul Programului Operaţional Regional Nord-Vest 2021-2027” a anunțat primarul Nicolae Moldovan.
Directorul Marcel Boloș a amintit pe pagina sa de facebook că este vorba de proiecte axate pe mobilitatea şi regenerarea urbană a oraşului, modernizarea infrastructurii educaţionale şi promovarea turismul în zonă. ”Proiectele trebuie să ajungă de la stadiu de idee o realitate, iar pentru asta trebuie să consumi timp, energie și să fi consecvent în vederea materializării obiectivelor propuse. Un proiect european înseamnă studii de fezabilitate, proiecte tehnice, achiziții publice, documentații” a mai scris Boloș care a ținut să scoată în evidență numărul de mare de proiecte derulate de ADR Nord Vest cu orașul Beclean: ” 10 proiecte în valoare de 162 de milioane lei, din care 132 milioane lei fonduri europene. Așa a reușit orașul Beclean să aibă cea mai modernă și dotată grădiniță din România și o stațiune de milioane de care se bucură atât turiștii, cât și locuitorii orașului. Mă bucur că avem un partener de dialog, la nivelul Primăriei Orașului Beclean, care a înțeles oportunitățile oferite de fondurile europene și importanța pregătirii din timp a portofoliului de proiecte pe care orașul vrea să îl implementeze în perioada de programare 2021-2027. Echipa primăriei este mobilizată exemplar, iar hărnicia lor va fi recompensată prin bucuria rezultatelor implementării proiectelor lor ” a notat Boloș.














