Polițiștii au prins și azi noapte un tânăr drogat la volan pe străzile Bistriței. N-avea permis, dar metamfetamina consumata i-a dat curaj

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Tineri șoferi conducând noaptea sub efectul drogurilor pe strazile Bistriței e o realitate cu care se confrunta deja frecvent poliția rutieră. Azi noapte a mai cazut unul în plasa polițiștilor. De data asta soferul-pericol public era un tânăr de 22 de ani  din Dumitra, fără permis de conducere , dar euforic și agitat sub efectul metamfetaminei.

Controlul cu DrugTest 5000,l-a dat de gol  rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Methamphetamine. Bărbatului i-au fost totodată recoltate și mostre biologice la spital.

”A fost întocmit un dosar penal cu privire la aspectele constatate, urmând documentarea faptelor” anunță IPJ. Deocamdata a luat o amenda de 500 de lei  pentru că nu a putut justifica prezența pe stradă, conform prevederilor Legii 55/2020 si nici nu avea certificat verde. Este însă numai avanpremiera pentru măsurile care urmează sa fie luate împotriva lui.

În urmă cu două zile un tânăr din Slătinița care n-avea permis și consumase metamfetamină a fost prins după o urmărire pe strazile Bistriței și numai după polițistilor de la rutiera li s-au alăturat polițistii de la acțiuni  speciale : Urmărire azi-noapte pe străzile Bistriței în încercarea de a opri un tânăr șofer. Ce au descoperit polițiștii la finalul cursei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa