Un băiețel de 6 ani a fost lovit de o mașină în această după amiază între localitățile Ilva Mica și Sângeorz-Băi, iar impactul i-a fost, din nefericire, fatal. Băiețelul cu politraumatisme craniene și faciale a intrat in stop cardiorespirator, iar medicul de terapie intensiva SMURD nu l-a putut salva, resuscitarea dovedindu-se fără efect.
Medicii chemaseră în ajutor si un elicopter Smurd care a aterizat chiar pe DN 17D pentru a-i permite echipajului să ajungă rapid. ”Din păcate, organismul băiețelului nu a răspunsul manevrelor protocolului de resuscitare, fiindu-i declarat decesul la locul întâlnirii echipajelor alocate” a precizat ISU BN. Potrivit polițiștilor copilul a pătruns pe carosabil în fața mașinii conduse de un tânăr de 33 de ani din Sângeorz Bai, care nu l-a putut evita.
Dimineață haosul din traficul de dinaintea Sărbătorilor a mai luat o viață: este vorba de un bărbat tânăr de 36 de ani din Romuli care se grăbea sa ajungă în Năsăud. Drumul tânărului s-a oprit pentru totdeauna pe drumul Național 17C, între localitățile Romuli și Fiad, acolo unde mașina sa s-a izbit de o alta care circula din sens opus: ”Conform primelor verificări, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Romuli, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus și care era condusă de un tânăr de 23 de ani, din Fizeșu Gherlei, județul Cluj. Victima, în stop cardiorespirator a fost extrasă din autoturism și predată echipajelor medicale.” au transmis polițiștii . Echipajul SMURD de Baza Aeromedicala Târgu Mureș, care a fost solicitat sa aterizeze în apropiere de locul accidentului, a trebuit sa faca drumul înapoi, pentru că tânărul șofer a decedat înainte de a putea fi preluat.
”Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” a informat IPJ..
Patru femei, între care trei tinere de 18 ani au ajuns în spital
O altă coliziune: patru victime rănite. S-a întâmplat tot joi în Orheiu Bistriței pe Drumul Județean 172G.
De data aceasta autoturismul condus de un șofer de doar 18 ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 51 de ani din localitate.În urma impactului, atât șoferița de 51 de ani cât și alte 3 tinere de 18 ani din Bistrița, pasagere în autoturismul condus de tânărul șofer au fost rănite, fiind transportate la spital. ”Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de polițiștii rutier în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.” a informat IPJ.
Imagine arhiva









