O familie de sighișoreni, inclusiv un copil de 7 ani au ajuns la Spital după un accident în Rodna

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

O familie din Sighișoara a ajuns în Spitalul din Bistrița în a doua zi de Crăciun după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un stâlp de electricitate, duminică în comuna Rodna.

Cei trei, doi adulți și un copil se aflau în mașina condusă de un tânăr de 29 de ani din Ilva, când șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, iar aceasta a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice pe Drumul Național 17D/

”În urma impactului, 3 pasageri de 44, 40 și 7 ani, toți din Sighișoara, județul Mureș, au fost răniți, necesitând transportul la spital. Potrivit ISU copilul  in vârstă de aproximativ 7 ani și mama acestuia în vârstă de aproximativ 40 de ani prezentau leziuni care indicau fracturi la nivelul membrelor superioare.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal, urmând sa stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier, informează IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa