O ordonanță de urgență aprobată marți de Guvern le permite medicilor de familie să facă teste rapide antigen pentru depistarea infecţiei cu Covid la pacienții cu simptome.
OUG-ul stabilește și cadrul în care medicii de familie oferă acest serviciu: ei vor putea achiziționa testele rapide antigen dintr-o lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar pentru fiecare test achiziționat plus manoperă și raportare vor primi un tarif de 50 de lei/persoană.
Medicii de familie care realizează testarea rapidă în baza unui contract separat încheiat cu Casa Asigurărilor de Sănătate au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, nu mai târziu de ora 24:00 a zilei în care s-a acordat testul.
Potrivit OUG-ului medicii pot testa pacienții înscriși pe liste, dar și pacienți care nu se află pe nicio lista, însă sunt eligibili pentru testarea gratuită cei care au simptomele infectării cu virusul SARS COV2, prevăzute în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică.
În termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă, Ministerul Sănătății trebuie sa aprobe normele de aplicare ale oug-ului. Finanțarea noului serviciu de testare gratuită se va face de la bugetul de stat, prin transfer către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate










