Teribilismul la volan prin pornirea mașinii de pe loc cu patinarea excesivă a roților, întoarcerea mașinii cu frâna de mână trasă și flashurile celor care insistă să le faci loc, sunt câteva dintre acțiunile care îi vor costa pe șoferi permisul de conducere și o amendă de 580 sau 725 lei.
Comportamentul agresiv la volan va fi sancționat pentru prima dată în România, începând cu data de 27 februarie, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului Rutier.
Circulația prin apropierea prea mare de un vehicul pentru a intimida șoferul, depășirea unei coloane, conducerea intenționată a mașinii prin accelerarea repetată a motorului, sau mersul cu spatele cu mașina pentru stânjenirea persoanelor, provocarea unui derapaj intenționat al mașinii pentru a o întoarce sau a o roti, sau conducerea motocicletei (sau a mopedului) ridicată pe o singură roată reprezintă câteva dintre cele nouă reguli de care trebuie să țină cont șoferii în trafic.
Ca urmare a unui accident la baza căruia se află una dintre cele nouă acțiuni amintite, șoferii vor încasa o amendă între 870 și 1.160 de lei și vor rămâne pietoni pentru 60 de zile.
În plus, atragerea unei alte sancțiuni pentru aceeași faptă într-un interval de șase luni de la restituirea permisului auto, înseamnă majorarea sancțiunii contravenționale aferentă cu 30 de zile.
credit foto: Adevarul.ro









