Municipalitatea va trimite la Remat fierăria din jurul fostului turn de termoficare. Valorează o mică avere

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Primăria Bistriței vrea să curețe terenul din jurul turnului fostei  Uzinei Termice a municipiului, înțesat de țevi, conducte si clădiri, toate dezafectate și să valorifice tonele de fier vechi de acolo, extrem de valoroase în condițiile unui preț istoric pe piața de reciclare.

Nu poate însă să treacă la treabă până nu face o operațiune juridică simplă pentru care are nevoie de acordul Consiliului Local: transferul din proprietatea publică a orașului în proprietatea privată. Proiectul e pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 23 februarie ”vreau sa facem curățenie acolo, dar si sa facem bani, are un preț istoric fierul vechi, acum, e cel puțin un milion ce e acolo… dar ca sa facem procedura de vânzare trebuie să trecem terenul în proprietatea privată” a explicat pentru Bistrița Express primarul Ioan Turc

Îndepărtarea fierului vechi este doar o primă etapă din dezafectarea terenului unde a funcționat uzina termică a Bistriței până în 2006, iar după curățare va urma decontaminarea, pentru că solul din zonă a fost puternic afectat de depozitele de păcură, folosite alternativ la gaz de Centrala de termoficare si care au rămas multă vreme după închiderea acesteia. ”Sunt programe pentru decontaminare din bani europeni și vrem să le accesam pentru acea zonă a explicat viceprimarul Sorin Hangan.

Un răspuns

  1. Despre soarta cosului de fum de la fosta firmă “Proditerm” de termoficare a orașului Bistriţa se vorbeste de foarte multă vreme . Încă din anul 2005-2006, în Bistriţa nu mai funcţionează sistemul centralizat de încălzire. Proditerm, compania care furniza energie termică în oraș a dat faliment, adunând datorii în valoare de peste 6,5 milioane de lei. De atunci, PRODITERM a rămas o ruină in mijlocul orasului Bistriţa. Fostul primar Ovidiu Cretu intentiona sa conserve cosul de fum de la fosta centrala termica zonala PRODITERM, insa nu stie ce sa-ar putea face in „turnul” respectiv. Iată ce spune fostul edil în anul 2016, despre cosul de fum de la Proditerm: “Turnul are o rezistență bună. E păcat să-l dărâmăm pentru că un turn de 120 de metri nu știu cine va mai face în viitoarea sută de ani în Bistrița. La un moment dat chiar am discutat cu un om de afaceri, am văzut restaurante rotitoare. Nu trebuie să fie la 120 de metri, ci numai la 100, închipuiți-vă cu 25 de metri mai sus decât turnul Bisericii Evanghelice. Ar fi rezistat turnul,d ar până la urmă s-a răzgândit, a venit și criza. Nu văd de ce l-am dărâma. Eu cred că vom găsi o soluție. Dacă nu voi găsi eu, o vor găsi alții. Atâta timp cât expertiza spune că este rezistent și că stă, e păcat să-l dărâmăm”.
    Din păcate nu s-a găsit o solutie pentru a da o utilitate cosului de fum si nici zonei ocupate de Proditerm Bistrita.
    De altfel, in vara anului trecut in vârful turnului au fost montate patru balize de semnalizare care emit lumină roșie, vizibile din toate punctele cardinale care ghidează pe timp de noapte, elicopterele, dar si alte aparate de zbor care survolează orasul Bistrița. Instalarea lor s-a făcut la solicitarea Spitalului Judetean de Urgență, care avea nevoie de sistemul de balizare pentru obținerea acreditării de la Autoritatea Aeronautică pentru Heliport.
    (Vezi: https://www.bistritaexpress.ro/2021/08/17/pe-cea-mai-inalta-cladire-din-bistrita-salvamontistii-au-ridicat-balize-rosii-de-semnalizare-nocturna-au-fost-necesare-pentru-obtinerae-acreditarii-heliportului/comment-page-1/)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa