Două victime ale unui accident din Bistrița-Bârgăului au avut nevoie de descarcerare pentru a putea fi scoase din carcasa mașinii

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un accident produs în aceasta dimineață în comuna Bistrița-Bârgăului a avut consecințe dramatice pentru ocupanții mașinii. Un tânăr de 18 ani și șoferul de 56 de ani au avut nevoie de descarcerare pentru a putea fi scoși din carcasa mașinii zdrobite. În mașina care s-a răsturnat se mai aflau doi pasageri foarte tineri: un băiat de 17 ani și o tânără care a reușit să iasa singură, tot de aceeași vârstă.

Autoturismul în care se aflau cei patru  a părăsit partea carosabilă, a acroșat un parapet metalic și s-a răsturnat în curtea unui imobil.

Victimele a fost extrase de  pompierii de la GIS Prundu Bârgăului și predate echipajelor SMURD (terapia intensivă mobilă și prim ajutor). Cei doi bărbați au fost stabilizati, erau conștienți, prezentau multiple leziuni și traumatisme. Au fost evacuați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri medicale de specialitate. Tot la UPU SMURD Bistrița a fost evacuată și o fată în vârstă de aproximativ 17 ani care a fost găsită in afara autoturismului” transmite ISU.

Deocamdata cauza accidentului nu a fost stabilită, și având în vedere starea de sănătate, șoferul nu a putut fi testat, urmând să-i fie recoltate mostre biologice de sânge la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier fiind întocmit un dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului, anunță IPJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa