Președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Sas atrage atenția că certurile politicienilor din coaliție nu rezolvă problema creșterii prețului la combustibil, așa cum nu l-au rezolvat nici postările politicienilor locali care s-au lăudat pe facebook că vor stopa sau au găsit soluții pentru reducerea prețului la combustibil.
Fostul subprefect spune că exact masurile care ar fi trebuit luate pentru a avea efect, cele sugerate de USR, respectiv reducerea accizelor sau a TVA-ului la carburant nu au fost luate în România, în schimb în alte țări aceste măsuri au fost deja implementate : ”Un lucru cert este că din prețul la pompă a carburanților, aproape două treimi sunt taxe și accize care merg la stat. Deci paradoxal, cu cât prețul carburanților este mai mare, cu atât statul are mai mult de câștigat. 15 state europene au ales să reducă acciza sau TVA-ul la carburanţi pentru a micşora preţul la pompă. Franța, Germania, Irlanda, Italia, Polonia și Suedia sunt câteva dintre ele. România ce face?”În România, PSD se ceartă cu PNL. Nu sunt în stare să ia măsuri pentru reducerea prețurilor la carburanți. Chiar dacă și politicienii din județul nostru au ieșit în presa locală și au anunțat cu surle și trâmbițe că vor stopa creșterea prețurilor și chiar vor găsi soluții să le micșoreze, acest lucru nu s-a întâmplat.”
Toth a amintit și că încă din ianuarie, USR a propus scăderea TVA la carburant de la 19% la 5%, o măsură despre care mai spune și că ”ar avea impact imediat și ar ajuta milioane de români” pentru a încheia: ”Încă o dată vedem că incompetența și lipsa de viziune și profesionalism a politicienilor care alcătuiesc guvernul PSD-PNL-UDMR ne afectează în mod direct traiul de zi cu zi”.