După 7 ani de așteptare, Camera Deputaților a adoptat în sfârșit o lege care majorează pedepsele pentru agresarea animalelor

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Șapte ani le-a trebuit deputaților să voteze o lege care majorează pedepsele împotriva celor care agresează animalele. Legea, care a fost inițiată de parlamentari ai fostului UNPR în 2015 pentru a modifica legea protecției animalelor a trecut prin acord tacit de Senat, în 2016 adică după ce au expirat termenele legale la norma de stat în sertare a unui proiect. Camera Deputaților a votat-o în schimb în unanimitate, chiar dacă niciunul dintre inițatori nu mai este parlamentar.

Înainte de inițiere  proiectul strânsese însă  peste 45 000 de semnături din societatea civilă

După șașeani de la adoptarea tacită, proiectul peste care se așternuse praful a reapărut în comisiile Camerei Deputaților și a fost preluat din mers de PSD, a cărui parlamentari i-au adus ajustări În cele din urmă două comisii din Camera Deputaților, cea pentru agricultură si cea Juridica s-au reunit si au binevoit sa dea un raport preliminar și ulterior final  favorabil, iar acesta a putut ajunge în sfârșit în plen, după ce parlamentari ai PSD între care presedinta comisiei juridice, Laura Vicol și Oana Florea, respectiv deputații Ioan Dârzu și Daniel Păle i-au adus modificari, așa cum se poate vedea din raportul comisiilor: Raport comisia Agricultura

Cu raport de adoptare, proiectul a fost susținut in continuare de PSD si a trecut miercuri, 13 aprilie în unanimitate de plen, chiar dacă Guvernul, atât în 2016 cât și în 2022 au dat aviz de respingere. Proiectul se va duce la Președinție pentru promulgare

Istoricul proiectului din Camera Deputatilor

Ce prevede proiectul în forma adoptată?

”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Române care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situaţie de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile sau încredințarea lui unei asociații sau fundații de protecția animalelor care are contract de prestări de servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar înregistrat conform legii.” precizează unul dintre amendamente.

De asemenea proiectul trimis la adoptare precizează că este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:
a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri
necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor,
coltilotul ciocului şi dinţilor;
b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea
comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;
c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le
creează suferință;

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de
îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri
ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare

b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora.
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenție a animalelor.
(3) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia

 În cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) și (2), instanţa poate dispune ca
pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa