Un năsăudean de 59 de ani are probleme serioase cu legea după ce băut bine și cu permisul suspendat s-a urcat din nou, luni, 6 iunie, la volanul unei autoutilitare. Pentru că reflexele l-au trădat, șoferul a ajuns cu mașina în gardul unei case din strada Tănase Tudoran pe care l-a avariat, în timp ce încerca să dea cu spatele autovehiculului.
Proprietarii au chemat poliția. Polițiștii au constatat repede că șoferul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat și se află sub influența alcoolului. L-au pus să sufle în etilotest iar rezultatul indicat de aparat a fost de 1,13 mg/l alcool în aerul expirat. Condus la spital, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
”În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul având suspendat dreptul de a conduce” informează IPJ.









