Un dispensar cu două etaje în comuna Nușeni și o sală de sport în Spermezeu, ambele realizate cu bani din PNDL, respectiv Compania Națională de Investiții au fost inaugurate sâmbătă, 16 iulie în prezența ministrului Internelor și Administrației Publice, Lucian Bode.
Reabilitarea și modernizarea dispensarului din Nușeni, un proiect aflat pe lista PNDL-ului încă din 2017, când valoarea investiției era de 1.56 de milioane, pentru a ajunge la 1,8 milioane ulterior, a fost dusă la bun sfârșit anul acesta. Lucrările au demarat la început în februarie 2020 însă șantierul s-a dovedit mai complex decât s-au așteptat autoritățile locale, iar pandemia, dar și alte probleme au făcut ca acesta să fie finalizat abia în 2022. Reabilitarea și modernizarea au constat în recompartimentarea spațiilor pentru medicul de familie, amenajare de cabinet stomatologic și farmacie la parter, o recompartimentare a spațiilor de la etaj, plus dotarea cabinetelor medicului de familie.
La Spermezeu, ministrul Bode a inaugurat o sală de sport cu 180 de locuri, o investiție făcută cap- coadă prin Compania Națională de Investiții și care a costat bugetul peste 9,2 milioane de lei. Potrivit postării făcute de președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc prezent la inaugurare, este vorba de o sală multifuncțională, cu o suprafața construită desfășurată a clădirii de 1445 mp și o capacitate de 180 de locuri. Practic este vorba de săli de sport tip de 180 de locuri cu proiecte standard puse la dispoziție de Compania de Investiții.
Și pentru că a fost peste măsură de încântat de noua investiție primarul comunei Sorin Hognogi a organizat la ceremonie și o tăiere de panglică cu cinci oficiali, așa cum se poate remarca din fotografii. Așa că i-a invitat să taie panglica de inaugurare alături de el pe ministrul Lucian Bode, pe președintele său de partid, primarul Bistriței, Ioan Turc, pe președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan dar și pe deputatul Robert Sighiartău, un apropiat al său. Au privit de pe margine tăierea de panglică cel de-al doilea deputat al PNL, Diana Morar dar și subprefectul PNL Ioan Zăgrean.
După tăierile de panglici si vizitarea investiției, oaspeții dar și locuitorii prezenți au avut parte de un spectacol cu majoretele scolii generale și demonstrații de volei, tenis de masă și baschet, așa cum scrie primarul Sorin Hognogi pe pagina sa de facebook.
Primar: ”Mulțumim pentru vizită, vă urăm putere de muncă”
Ministrul Bode a scris pe pagina sa oficială despre inaugurările din Bistrița-Năsăud, lăudând investițiile făcute în sectorul public, despre care susține că ar fi motorul repornirii economiei: ” Am spus și o repet, investițiile publice rămân motorul repornirii economiei și a relansării sectoarelor de activitate, mai ales în contextul actual când avem mai multe crize suprapuse. După plecarea ministrului, Hognogi a ținut să-i mulțumească ministrului de interne și pe pagina de facebook a acestuia urându-i putere de muncă în fruntea ministerului: ”
Sorin Hognogi :”Mulțumim pentru vizită domnule Ministru, vă dorim sănătate si putere de muncă in fruntea acestui Minister foarte important pentru vremurile pe care le trăim!”