Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan a anunțat pe facebook că o nouă școală intră în această vară în reabilitare generală, după o suită de lucrari de modernizare făcute în infrastructura educațională din Beclean.
” După construcția Campusului Școlar al Colegiului Național “Petru Rareș”, modernizarea Școlilor din Figa și Coldău, Liceul Agricol, reabilitarea Grădinițelor din oraș, fiind în plină desfășurare și lucrările la Școala Gimnazială de pe strada Petru Maior (“școala nouă”), acum a venit rândul să fie modernizată și reabilitată din temelii Școala Gimnazială ”Grigore Silași” din centrul orașului Beclean.
Investițiile în infrastructura educațională sunt foarte importante, reușind astfel să asigurăm tuturor copiilor din Beclean acces la învățământ de calitate!” spune Nicolae Moldovan.















