Trei fetițe au ajuns la Spital, după ce ultimul vagon al trenulețului Thomas s-a răsturnat

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Trei fetițe de 10 și 11 ani s-au ales cu politraumatisme luni după amiaza, după ce la o curba vagonul trenulețului de agrement al Primăriei cu care se plimbau, s-a răsturnat. Accidentul s-a produs în Parcul Municipal, în zona Casa Emma, pe traseul obișnuit al trenulețului chiar în fața părinților copilelor.

Personalul Ambulanțelor SAJ  au acordat primul ajutor copilelor, pe care le-au transportat, cu policontuzii, la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs accidentul vehiculului de transport copii:

”Din primele date, una dintre remorcile unui vehicul de agrement special destinat transportului de copii, condus de un tânăr de 27 de ani, din Zagra, s-a răsturnat. În urma incidentului, 3 pasageri minori, de 11 și respectiv 10 ani au fost răniți fiind ulterior transportați la spital. Polițiștii continua cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând sa stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului”

a transmis Poliția într-un comunicat de presă. Șoferul trenulețului este angajat al SVSU Bistrița, cei care gestionează trenulețul cumpărat de municipalitate în urmă cu două luni.

Foto ilustrativa

Trenulețul Thomas a fost tras pe dreapta până la cercetarea cauzelor accidentului. ” ve reveni doar dupa ce ne asiguram ca asemenea evenimente nu se mai pot repeta” a transmis primarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa