Deputatul Lorant Sas comentează într-o postare pe facebook noile dezvăluiri făcute la adresa ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, acuzat astăzi de jurnalista Emilia Șercan de plagiat într-un curs universitar, susținut de el în calitate de profesor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București și spune că într-o Românie educată pe bune, acest plagiator ar fi fost istorie. ”Cîmpeanu trebuie să plece” mai spune deputatul REPER.
Lorant Sas spune alături de colegii săi din REPER că faptul că un om acuzat de plagiat de mai multe ori a ajuns ministrul educației, calitatea în care a încercat printr-o reglementare legislativă să șteargă genul acesta de practici, nu e deloc o întâmplare: ”Avem un sistem corupt în care furtul ia dimensiuni corespunzătoare domeniului de activitate. Se fură asfalt, se contrafac materiale medicale, se umflă comisioane și se minte în școli. Toate au un singur scop: controlul banilor. Și când sunt prinși își pun oamenii în funcții ca să se asigure că anchetele sau reformele se fac fără a schimba nimic. Faptul că acest om a ajuns ministrul educației nu este o întâmplare. Iar el ilustrează culmea hoției: a copiat 92 de pagini din munca a doi profesori, apoi le-a furat de tot lucrarea și apoi și-a dat o lege de „absolvire” a faptei comise” a postat Lorant Sas.

De altfel partidul sau, REPER, care a început la debutul actualei sesiuni legislative un demers pentru inițierea unei moțiuni împotriva ministrului Câmpeanu a anunțat că așteaptă în continuare semnăturile celorlalți parlamentari pentru a depune moțiunea împotriva acestui ministru dovedit acum ca fiind plagiator.
Informații de context: Jurnalista Emilia Șercan, cea care a dezvăluit și plagiatul premierului Nicolae Ciucă l-a acuzat luni dimineața pe ministrul Sorin Câmpeanu din nou de plagiat, de data aceasta pentru un curs universitar pe care l-a predat la USAMV București, unde ar avea 13 capitole plagiate de la coordonatorul lucrării sale de doctorat.









